Programul „Şcoală după şcoală“, implementat în două unităţi de învăţământ din staţiunea Covasna
Consiliul local Covasna va finanţa cu peste 50.000 de lei programul „Şcoală după şcoală“, care se va derula în acest an şcolar în două unităţi de învăţământ din oraş, în parteneriat cu Fundaţia Creştină Diakonia.
Primarul oraşului Covasna, Gyerő József, a declarat luni că banii alocaţi din bugetul local vor fi folosiţi pentru hrana copiilor defavorizaţi incluşi în acest program menit să prevină marginalizarea socială şi reducerea abandonului şcolar, iar sumele alocate de Fundaţia Diakonia, pentru plata cadrelor didactice care se vor ocupa de educaţia lor.
Potrivit acestuia, autorităţile locale intenţionau să extindă programul, prin introducerea unor grupe de excelenţă, dar resursele financiare nu au permis acest lucru.
„Anul acesta am primit bani mai puţini de la Guvern (...) La rectificarea bugetară făcută recent am primit doar 150.000 de lei, o sumă infimă faţă de nevoile pe care le avem. Ne-am dorit să introducem în programul „Şcoală după şcoală“ şi grupe de excelenţă pentru elevii eminenţi, dar din păcate nu ne putem permite acest lucru“, a declarat pentru AGERPRES primarul Gyerő József.
Programul se va derula la Liceul „Korosi Csoma Sandor“ şi Şcoala Gimnazială „Avram Iancu“ din Covasna pe o perioadă de 9 luni, începând cu data de 1 octombrie, iar de acesta vor beneficia 45 de copii.
Bugetul total al proiectului este de 102.222 lei, iar Consiliul local Covasna şi Fundaţia Diakonia vor contribui în mod egal, fiecare cu 50% din această sumă.