EDUCATIE 4 iunie 2019

Peste 50 de copii de la Palatul Copiilor, într-o excursie tematică

de Daniela Luca | 974 vizualizări

Pentru mulți dintre participanți activitatea a fost o premieră

Duminică, 2 iunie, copiii din clasele a III-a și a VI-a care frecventează cercurile de la Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe au participat la o excursie tematică în județ. Organizatorii au precizat că deși copiii sunt din județul Covasna, doar câțiva dintre ei au mai vizitat atracțiile turistice din zonă, iar pentru ceilalți prima experiență a fost de neuitat.

Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat a fost prima oprire a micuților. Acolo au avut ocazia să vadă colecţia de utilaje şi maşini agricole dar și colecţia instrumentelor de redare şi transmisie a sunetului. Copiii au aflat lucrui noi despre vechile telefoane, radiouri, pickup-uri, magnetofoane și televizoare.

Aproape 80% din aparatele de  radio sunt în stare de funcţiune, ne-au spus organizatorii, astfel încât micii vizitatori s-au putut delecta cu programele de radiodifuziune.

Copiii au vizitat apoi băile Balvanyos și Muntele Puturosu. De-a lungul traseului participanții au avut posibilitatea să viziteze valorile naturale ale județului: Băile Apor, izvoare de apă minerală, fenomene postvulcanice cu efecte terapeutice, Grota Sulfuroasă, mofetă naturală cu concetrație mare de sulf și  Tinovul Răbufnitoarea, zonă ocrotită unde cresc plante rare.

Elevii au aflat că Muntele Puturosu (Puciosul) situat în apropierea Lacului Sfânta Ana, este un munte a cărui grotă emană dioxid de carbon și este locul cu cea mai mare concentrație de sulf din Europa, fiind indicat în afecțiuni cardiace sau circulatorii.

Doar câțiva dintre elevii care au participat la excursie au spus că au mai vizitat aceste zone, iar pentru ceilalți activitatea a fost o ocazie minunată de a descoperi pentru prima oară frumuzețile județului în care s-au născut.

Directorul Palatului Copiilor din Sfântu Gheorghe, Kerekes Jenő, a precizat că în curând cei care frecventează cercurile instituției vor putea participa la un after school, iar detalii despre activități vor fi publicate săptămâna viitoare, într-un articol în ziarul Observatorul de Covasna.

Printre cercurile care au funcționat în acest an la Sfântu Gheorghe se numără: dansul modern, dansul popular, muzică ușoară, protecția mediului, modelism, karting, electronică, vânătoare de vulpi, jocuri pe calculator-informatică, foto-video, cultură și civilizație engleză, atelierul fanteziei, tenis de masă, schi, înot, etnografie, ecoturism, pictură pe lemn, șah și ziaristică. Cercul de dans modern, înotul, cartingul și tenisul de masă sunt cele mai solicitate, spune conducerea instituției.

Copiii din afara reședinței de județ, de asemenea, au beneficiat de educație nonformală la cercurile care funcționează  în celelalte orașe la Cluburile Copiilor. Astfel, la Baraolt funcționează trei cercuri, la Întorsura Buzăului și la Târgul Secuiesc câte patru cercuri și la Covasna – cinci cercuri, conform conducerii instituției.

Anul trecut, la nivel județean 3.400 de copii au frecventat cercurile Palatului, dintre care 1.400 la Sfântu Gheorghe. Majoritatea cursanților sunt de clasele 1-4 și de gimnaziu și doar 10% dintre cei care frecventează cercurile sunt liceeni.  

Participarea la toate cercurile și excursiile organizate de Palatul Copiilor este gratuită, iar costurile sunt suportate de Inspectoratul Școlar prin Ministerul Educației.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.