EDUCATIE 14 mai 2018

Îţi doreşti o carieră în Jandarmeria Română?

de Observatorul de Covasna | 1439 vizualizări

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Covasna îţi oferă o nouă şansă de a intra într-o echipă de profesionişti.

Jandarmeria Română îți pune la dispoziție:

  - 50 locuri (din care 2 locuri pentru romi, 2 locuri pentru maghiari şi 2 locuri pentru alte minorităţi) în vederea participării la concursul de admitere la „Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Jandarmi, pentru sesiunea de admitere iulie-august 2018, din care 43 locuri vor fi alocate Jandarmeriei Române, 6 Serviciului de Protecție și Pază și 1 Serviciului de Informații Externe;

- 700 locuri (din care 8 locuri pentru romi şi 4 locuri pentru alte minorităţi) în vederea participării la concursul de admitere la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani sau la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni, pentru sesiunea de admitere august-septembrie 2018.

Candidaţii care doresc să participe la concursul de admitere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii şi criterii specifice principale:  

- să aibă vârsta între 18 şi 27 de ani;

- să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalureat;

- să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00.

Profită de această şansă şi vino la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna pentru a completa cererea de înscriere şi pentru a obţine toate detaliile necesare cu privire la concursul de admitere.  

Termenele limită de înscriere sunt:

- 25 mai 2018 – pentru Facultatea de Jandarmi;

- 15 iunie 2018 -  pentru școlile militare de subofițeri.

Compartimentul Informare, Relații Publice şi cu Publicul

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.