Fonduri europene pentru 34 de grădiniţe din Regiunea Centru
Administraţiile locale din mai multe localităţi covăsnene – partenere ale Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru
Anul 2019 aduce o veste bună pentru aproape 1800 de copii de la 34 de grădinițe din Regiunea Centru, pentru care vor fi realizate investiții din fonduri europene în modernizarea și dotarea unităților de învățământ. Acest fapt este posibil ca urmare a semnării proiectului gestionat la nivel regional de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, prin care titularul - Ministerul Educației Naționale – alături de administrația publică locală vor utiliza peste zece milioane euro pentru educația timpurie a copiilor.
Cele 34 de grădinițe din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita Mureș și Sibiu beneficiază de posibilitatea de a-și achiziționa dotări și echipamente, și de a-și finanța, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, lucrările de reabilitare a clădirilor și chiar unele construcții noi. Este vorba de proiectul cu denumirea „Construcții grădinițe Regiunea Centru, cod MySMIS 125151”, a cărui valoare totală este de peste 48 milioane lei, din care aproape 40 milioane lei sunt fonduri nerambursabile.
Finanțarea este acordată în cadrul Axei Prioritare 10 a Programului REGIO 2014-2020, pentru investiții privind dezvoltarea infrastructurii prin construirea de clădiri noi pentru grădinițele care se află în clădiri ce nu mai prezintă siguranță în exploatare, sunt amplasate în construcții ce fac obiectul retrocedării sau au spații insuficiente și inadecvate pentru acest tip de educație. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de participare a populației școlare din învățământul obligatoriu la un sistem educațional de înaltă performanță, care să asigure resursele umane necesare unei dezvoltări socio-economice durabile. Obiectivul specific al proiectului constă în asigurarea unei oferte educaționale adecvate, accesibile și de calitate, în grădinițele cuprinse in proiect, prin reabilitarea, modernizarea infrastructurii grădiniței și dotarea acestora cu mobilier școlar. Atingerea obiectivului specific al proiectului se va realiza prin construirea de clădiri adecvate, dar și prin reabilitarea și modernizarea spațiilor destinate procesului educațional, precum și dotarea acestora cu mobilier specific învățământului preșcolar. Astfel, se va crea o infrastructură școlare modernă, adecvata desfășurării procesului de învățământ, asigurându-se astfel condițiile materiale desfășurării unui proces didactic de calitate, în conformitate cu cerințele actuale.
Prin implementarea proiectului 34 unități de învățământ vor fi reabilitate sau vor beneficia de construcții noi și de dotări corespunzătoare procesului educațional pentru un număr de 1791 copii. Lucrările de execuție sunt realizate din 2 surse de finanțare. Astfel, din fonduri MEN-UMPMRSU (Unitatea de Management al proiectelor pentru modernizarea rețelei școlare și universitare) sunt finanțate lucrările aferente investiției de bază - clădirea grădiniței și instalațiile aferente, inclusiv rețele exterioare în incintă, iar din fonduri locale se finanțează echipamentele cum ar fi: centrala termică, împrejmuiri, alei pietonale și carosabile, branșamente, remiza PSI, magazii și amenajarea terenurilor din incintă (loc joacă, teren de sport, parcare, etc). În funcție de numărul de copii estimat a fi cuprins în unitatea școlară, la nivelul Regiunii Centru sunt cuprinse obiective cu 2, 3 și 4 săli de grupă, care au program normal de studiu.
Proiectul are ca parteneri unitățile teritorial-administrative din Aiud, Săsciori, Făgăraș, Feldioara, Tărlungeni, Ticușu, Zărnești, Vâlcele, Belin, Sita Buzăului, Catalina, Chichiș, Dobârlău, Estelnic, Întorsura Buzăului, Măriniș, Porumbeni, Tușnad, Acățari, Apold, Cristești, Fântânele, Hodac, Hodoșa, Nadeș, Sângeorgiu de Mureș, Solovăstru, Sânpaul, Vânători, Viișoara, Avrig și Bazna. Grădinițele din toate aceste localități vor fi reabilitate și dotate, cu sprijinul fondurilor nerambursabile REGIO.
„Aceste proiect răspunde necesității de modernizare și dotare a multor grădinițe care funcționează în spații improprii și cu echipamente necorespunzătoare. La nivel național vorbim de 380 de grădinițe, din care noi vom sprijini modernizarea a 34 de unități educative. Este foarte bună inițiativa de a fi finanțate, din fonduri europene nerambursabile, achizițiile derulate de unitățile școlare și de administrația publică locală, deoarece astfel părinții și copiii pot vedea că se folosesc și fonduri europene pentru creșterea calității în învățământ. Prin Axa Prioritară 10 vom asigura investiții la mai multe obiective din învățământ, fie la grădinițe și școli, fie la licee profesionale și universități, în acest moment având în evaluare peste 130 de proiecte, a căror valoare totală este de peste 820 milioane lei. La aceste proiecte se adaugă și 30 de proiecte gestionate de noi și implementate de administrația publică locală din regiune pentru reabilitarea energetică a unor clădiri din sistemul educațional, fie ele grădinițe, școli, licee și internate școlare. Necesarul de finanțare este foarte mare și vom reuși să susținem doar o parte din aceste cereri de finanțare, ținând cont că pentru întreaga Axă Prioritară 10, avem o alocare financiară cu puțin mai mare de 163 milioane lei, gradul de acoperire cu cereri de finanțare pe unele priorități fiind de peste zece ori mai mare decât fondurile disponibile. Concret, prin toate proiectele pe care le coordonăm la nivel regional vom gestiona investiții în valoare totală de peste 40 milioane euro pentru creșterea confortului și a calității actului educativ, precum și pentru a se achiziționa echipamente moderne, potrivite cerințelor actuale din învățământ”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
ADR Centru – Relaţii Publice