ACTUALITATE 4 iulie 2024

Fără medie de 10 la Evaluarea Națională, în județul Covasna

de Daniela Luca | 959 vizualizări

Rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale au fost publicate miercuri, 3 iulie. În județul Covasna, 71,53% dintre candidați au obținut medie peste 5, aproape la fel ca anul trecut (71,31%). Nu a fost însă nici o medie de 10.  

Anul acesta au fost înscriși la examen 1.651 de elevi, iar 1.528 au fost prezenţi la toate probele. Dintre aceştia 1.093 au obţinut medii peste 5.

Cea mare medie din județul Covasna este, înainte de contestații, 9,87 și a fost obținută de un elev al Școlii Gimnaziale „Váradi József” din Sfântu Gheorghe. Pe locul al doilea la nivel județean este un elev de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, cu 9,82, iar pe locul 3 încă un elev de la Școala Gimnazială „Váradi József” cu o medie de 9,72.    

Situația de la nivelul județului Covasna arată că doar 57,78% dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională au obținut note peste 5 la Limba și literatura română. La Matematică au obținut note de trecere 63,17%. La Limba și literatura maghiară au luat note peste 5 peste 91% dintre candidați.

La nivel național, 74,4% dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională au obținut medii mai mari sau egale cu 5, un procent mai mic față de cele din ultimii trei ani.

Totodată, 65 de absolvenţi de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10, faţă de 429 (anul trecut) şi 221 (în anul 2022).

Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice miercuri, 3 iulie, în intervalul orar 16:00 - 19:00,  şi joi, 4 iulie, în intervalul orar 8:00 - 12:00.

Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 9 iulie.

Notele înainte de contestații, AICI.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.