EDUCATIE 17 aprilie 2013

Elevii vor merge sâmbătă la şcoală. Vezi programul stabilit de minister

de Covasna Media | 739 vizualizări

Ministerul Educaţiei a anunţat inspectoratele şcolare că orele de curs din 2 mai vor fi recuperate sâmbătă 20 aprilie, iar cele din 3 mai, în oricare din zilele de sâmbătă, începând din 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, a fost stabilită modalitatea de recuperare a cursurilor care nu se efectuează în unităţile de învăţământ preuniversitar în zilele de 2 şi 3 mai 2013, acestea fiind stabilit ca zile libere în cursul minivacanței de 1 mai.

Într-o notă transmisă marţi inspectoratelor şcolare judeţene şi Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Ministerul Educaţiei Naţionale le-a solicitat să informeze toate unităţile de învăţământ preuniversitar din subordine că orele de curs neefectuate în 2 mai vor fi recuperate în 20 aprilie.

De asemenea, Ministerul Educaţiei a anunţat că orele de curs neefectuate în 3 mai vor fi recuperate în oricare din zilele de sâmbătă, începând cu data de 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai.

„Decizia de stabilire a zilei de recuperare a orelor de curs din data de 3 mai 2013 revine consiliilor de administraţie ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, decizie pe care o vor comunica, în timp util, tuturor unităţilor şcolare din subordine”, se precizează în comunicatul ministerului.

Guvernul a decis ca zilele de 2 şi 3 mai 2013 să fie declarate drept zile libere pentru salariaţii din sectorul public, pentru ca ziua de 1 Mai să fie legată de Sărbătoarea de Paşte, din 5 mai.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.