Finalizarea lucrărilor la grădinița din Covasna, amânată din nou
Un control al ISC a arătat că mai este nevoie de o expertiză înainte de a se relua lucrările
Construirea grădiniței de pe strada Ghioceilor din Covasna, începută în 2008, continuă să se împiedice de chestiuni legislative și birocratice. Din cauza suspendării lucrărilor pe o perioadă mai lungă de timp, legislația spune că este nevoie acum de o expertiză a celor deja efectuate. Autoritățile locale au semnat săptămâna trecută actele cu o firmă în domeniu, iar în urma constatărilor se vor hotărî următorii pași spre finalizarea acestei clădiri.
Potrivit primarului orașului Covasna, Gyerő József, istoria construcției grădiniței este foarte complicată. Ca parte a unui program guvernamental mai vechi, investiția a fost începută de grădiniță, ca instituție. Clădirea a fost ridicată „la roșu“, dar nu au mai rămas bani pentru acoperiș. Atunci a fost preluată de primărie și acoperită, pentru a preveni deteriorarea clădirii. Au primit apoi bani pentru finalizarea lucrărilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL2). Când s-a anunțat licitația pentru continuarea construcției, s-a constatat că banii nu erau suficienți. Au apelat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) pentru a suplimenta suma. Când lucrurile păreau că merg într-o direcție bună, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a constatat că la eliberarea ultimei autorizații de construire nu a fost întocmită și o expertiză asupra structurii clădirii, astfel încât nu se pot continua lucrările. Autoritățile locale spun că acum au banii pentru lucrări, au semnat și contractul cu un constructor, dar lipsește o expertiză, care presupune costuri suplimentare.
„Când am emis ordinul de începere, a venit în control ISC-ul și s-a constatat faptul că, această lucrare fiind suspendată pe o perioadă îndelungată, pentru a continua lucrările trebuie făcută o expertiză din punct de vedere al structurii de rezistență și al calității lucrărilor care s-au executat. Noi n-am avut în vedere această expertiză, n-am întocmit-o, pentru că am mers pe ideea că autorizația de construire este încă valabilă, dar, într-adevăr, lucrările fiind suspendate atât timp, pe drept cuvânt s-a solicitat această expertiză de către ISC.
Avem sursa de finanțare, avem executantul, dar nu putem să mergem mai departe cu lucrările. Asta s-a întâmplat acum, recent, la începutul toamnei, în septembrie. Am emis ordinul de începere undeva la sfârșitul lui august și la începutul lui septembrie s-a suspendat. Atunci, am făcut iar calcule pentru această expertiză, am căutat surse de finanțare, am cerut mai multe oferte de preț de la mai mulți prestatori în domeniu, am identificat varianta cea mai puțin împovărătoare din punct de vedere financiar și am semnat ieri contractul pentru achiziția serviciului de expertizare a stării lucrărilor la această construcție. Expertul, în 3-4 săptămâni, va finaliza această expertiză și vom continua în funcție de concluziile acesteia“, a explicat miercuri Gyerő József, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna.
Dacă în urma expertizei se constată că lucrările deja efectuate mai au nevoie de intervenții, acestea ar presupune noi costuri. Dar autoritățile locale sunt optimiste, se fac pași mărunți, dar siguri.
„În perioada următoare, dacă expertul va stabili că starea construcției este bună și că nu trebuie executate alte lucrări de consolidare, atunci o să constate cei de la ISC și o să continuăm executarea lucrărilor cu firma contractată. Dacă în schimb expertul va constata că sunt de efectuat unele intervenții la structura de rezistență, la instalații, la acoperiș sau partea metalică, sau la alte componente ale construcției, atunci trebuie, prioritar, să executăm acele lucrări. Numai că acest cost nu mai este inclus în partea finanțată prin PNDL. Deci trebuie să găsim noi resurse financiare ca să executăm acele lucrări, după care să continuăm pe contractul ce vizează devizul pentru care am câștigat finanțarea prin PNDL și pentru care am făcut noi contract de execuție.
Or, acest lucru ar putea să dureze. Și tare îmi e că, în această situație, ulterior, sumele alocate de PNDL vor fi iar insuficiente ca să continuăm lucrările cu firma contractată.
Din păcate, din impedimente de acest gen, de ordin administrativo-tehnic, mereu ne ies în cale niște piedici, că nu putem să îi dăm de capăt acestei probleme. Dar suntem înspre a le rezolva, ne facem treaba în contextul acesta legislativ, tehnic, economic, financiar. Din această cauză acum lucrările sistează. Dacă nu erau aceste probleme, până acum se vedea cu ochiul liber că se muncește și avansăm“, a mai spus primarul.
Valoarea totală a lucrărilor a fost estimată la aproape 3,8 milioane de lei, conform licitației lansate pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Sursa foto (ilustrativă): ecosp.ro