EDUCATIE 11 septembrie 2019

Campania „10 pentru siguranță”

de Covasna Media | 1475 vizualizări

În perioada premergătoare începutului anului școlar 2019 – 2020, sub coordonarea Instituției Prefectului - Județul Covasna, efective ale Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Covasna, Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Covasna și Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Biroul Teritorial Brașov au derulat o serie de activități cu caracter informativ – preventiv, adresate elevilor, părinților și cadrelor didactice.

Echipe mixte ale instituțiilor menționate au acționat, sub sloganul „10 pentru siguranță”, începând cu data de 05.09.2019, în vederea informării grupurilor țintă ale Campaniei, scopul fiind siguranța copiilor.

Activitățile comune au început prin organizarea unor standuri informative amplasate la intrarea unor centre comerciale sau prin deplasarea la sediul unor instituții în cadrul cărora se înregistrează un aflux ridicat de public precum și a unor unități comerciale care oferă spre vânzare rechizite școlare și distribuirea de materiale cu caracter informativ – preventiv.

Totodată, peste 90 de copii aflați în sistemul de protecție socială au participat, la sediul D.G.A.S.P.C. Covasna, la expuneri care au vizat promovarea siguranței pe internet, prevenirea traficului de persoane și prevenirea consumului de droguri și substanțe etnobotanice.

Sfârșitul de săptămână care a precedat începutul anului școlar a fost dedicat participării reprezentanților instituțiilor implicate în cadrul campaniei la activități comune și distribuirea de materiale informativ-preventive cu ocazia unor manifestări publice, amintind zilele Stațiunii Covasna, zilele comunei Malnaș și zilele comunei Valea Mare.

Ziua de 09.09.2019 a găsit efectivele M.A.I. din județul Covasna la datorie, polițiștii și jandarmii fiind prezenți pe traseele de deplasare ale elevilor și părinților către unitățile de învățământ, precum și în zona adiacentă școlilor, începutul anului școlar derulându-se, din acest punct de vedere, fără incidente.

(Comunicat Prefectura Covasna)

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.