EDUCATIE 12 iunie 2019

Alimentația sănătoasă trebuie începută de la vârste fragede

de Covasna Media | 344 vizualizări

Concurs de desene pentru școlari și preșcolari

Consiliul Județean Covasna și Inspectoratul Școlar Județean Covasna au lansat apelul de participare la concursul de desene cu titlul „Să mâncăm sănătos!”. La program, care a avut ca scop atragerea atenției asupra importanței unei alimentații sănătoase încă din copilărie, au participat 4836 de preșcolari și elevi din 42 de instituții de învățământ.

Concursul a cuprins două categorii de teme, laptele și mărul, prin această tematică legându-se de programul pentru școli finanțat de Uniunea Europeană, program care urmărește asigurarea de produse lactate și de panificație, respectiv de fructe pentru elevii preșcolari și școlari. Grupurile și clasele care s-au înscris în competiție au primit câte un coș cu fructe și produse lactate pentru degustare, iar câștigătorii selectați de juriu au primit premii în cărți. Lucrările premiate au fost expuse la sediul Consiliului Județean Covasna.

„Obiceiurile de alimentație sănătoasă trebuie formate încă de la vârste fragede, programul Uniunii Europene urmărește tocmai acest scop, suntem bucuroși că instituțiile de învățământ s-au arătat deschiși față de această temă, iar în clase s-a discutat despre aceste probleme importante pe limbajul copiilor. Era bine să vezi copiii din Bodoc care desfăceau cu bucurie pachetul conținând fructe și iaurt, ceea ce indică faptul că aceștia consuma regulat produse sănătoase” – a afirmat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, care a înmânat pachetul de cărți acordat elevilor din clasa întâi de la Școala Gimnazială „Henter Károly” din Bodoc pentru locul doi obținut la concursul de desene.

„Toți copiii au participat la realizarea lucrării câștigătoare. Și acesta a fost o bună ocazie să vorbim despre importanța consumării zilnice a fructelor, legumelor proaspete și a produselor lactate. Ne dorim tot ce e mai bun pentru copiii noștri, aceasta este și mai important în ceea ce privește alimentația, în special în zilele noastre, când oferta de alimente nesănătoase este deosebit de abundentă” – a spus învățătoarea Fazakas Marianna.

Sub conducerea profesoarei Jakab Imola, elevii clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Váradi József” din Sfântu Gheorghe au vizionat lucrările expuse în clădirea Consiliului Județean Covasna. Așa cum a relatat diriginta clasei, realizarea desenului cu mari dimensiuni a contribuit la consolidarea echipei, copiii au participat cu plăcere și au organizat cu multă responsabilitate această activitate. Între timp copiii au avut posibilitatea să vorbească care dintre fructe și legume sunt cele care le plac lor.

La categoria lapte, primul loc a fost câștigat de grupul „Buburuze”al grădiniței de la Araci, pe locul doi s-a clasat grupul mixt al Grădiniței „Bóbita” de la Catalina, locul trei i-a revenit grupului „Pisicuțe” de la grădinița de la Araci. Pe primul loc dintre școlarii mici s-a clasat clasa pregătitoare A de la Școala Gimnazială „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, locul doi a fost câștigat de clasa I de la Școala Gimnazială „Henter Károly” din Bodoc, iar locul trei i-a revenit clasei III A de la de la Școala Gimnazială „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe. Dintre elevii din învățământul gimnazial, premiul întâi a fost câștigat de elevii clasei VI C de la Școala Gimnazială „Váradi József” din Sfântu Gheorghe.

La categoria fructe, premiul întâi a fost câștigat de grupa mijlocie a grădiniței de la Araci, pe locul doi s-a clasat grupul mixt „Raza Soarelui” de la Grădinița Araci, iar locul trei a revenit grupului „Albinuțele” de la Grădinița Araci. Printre școlarii mici pe primul loc s-a clasat clasa I A de la de la Școala Gimnazială „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, locul doi a fost câștigat de clasa II-a de la Școala Gimnazială „Végh Antal”din Cernat, iar al treilea a fost câștigat de clasa pregătitoare B de la Școala Gimnazială „Romulus Cioflec” Araci. Dintre elevii din învățământul gimnazial, premiul întâi a fost câștigat de elevii clasei V B de la Școala Gimnazială „Váradi József” din Sfântu Gheorghe.

După cum se știe, beneficiarii programului lapte-corn-măr finanțat de Uniunea Europeană sunt preșcolarii și elevii claselor 1-8. În zilele de luni, marți și miercuri, copii preșcolari și școlari din județul Covasna primesc lapte și corn, iar în zilele de joi și vineri primesc biscuiți cu făină integrală și mere.

Merele şi produsele de panificație sunt asigurate de firma Pan Abacs SRL din judeţul Covasna, valoarea celor două contracte este de 1,5 milioane lei, iar furnizorul pentru laptele UHT este firma Dorna Lactate SA, valoare contractului fiind de 986,9 mii lei. Pentru transportul produselor răspunde firma Pan Abacs SRL. La acest program participă un număr de  23.579 de copii din județul Covasna.

(Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna)

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.