EDUCATIE 30 august 2022

Înscrierile la Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe au început!

de Diana Pantelimon | 1070 vizualizări

Înscrierile la cercurile organizate la Palatul Copiilor din municipiul Sfântu Gheorghe au început ieri, 29 august a.c. Deși cursurile vor debuta în 5 septembrie, conform unui orar stabilit, cei interesați se vor putea înscrie până în data de 30 septembrie, în funcție de locurile rămase, până atunci, disponibile. Din experiența anilor trecuți, interesul este mare, deoarece locurile se ocupă în doar câteva zile.

Anul acesta, cercurile la care se pot înscrie școlarii și preșcolarii din Sfântu Gheorghe sunt de Balet, Dansuri moderne, Dansuri populare, Muzică ușoară, Protecția mediului, Orientare turistică, Aeromodelism, Karting, Electronică/Robotică, Jocuri pe calculator-Informatică, Foto-Video, Cultura și civilizația engleză, Atelierul fanteziei, Tenis de masă, Schi, Înot, Etnografie/Lucru manual, Ecoturism, Pictură pe lemn, Șah, Ziaristică, Animație-Oratorie-Informatică.

Ca noutate, anul acesta se vor ține cursuri de Electronică/Robotică.

„Am introdus Robotică, ceea ce nu a mai fost până acum. Am un coleg care lucrează excelent și ne-am gândit să facem o inițiere în programe, avem și o imprimantă 3D, nu ne putem ridica la un nivel înalt, dar am zis să vedem cum merge. Altceva nu am schimbat, din punct de vedere al disciplinelor. 

Îi așteptăm cu drag pe copii, activitățile sunt interactive, motivante, de calitate și interesante. Sunt optimist că anul acesta va fi mai bine decât anul trecut. Aproape în fiecare sală avem tablă interactivă, internet, și cred că am fost primii în județ care am avut imprimantă 3D, karturi electrice, ne-am dat silința cât am putut de mult”, a declarat, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, directorul Palatului Copiilor din Sfântu Gheorghe, Kerekes Jenő. 

În anul școlar precedent, la cercurile din Sfântu Gheorghe au fost înscriși 1.400 de copii. În topul preferințelor acestora sunt cercurile de dans modern.

„Cursurile, la noi, sunt de 100 de minute. Anul trecut, la nivel de Sfântu Gheorghe, am avut 1.400 de copii, iar la nivelul județului Covasna 3.000. Mai puțini decât în anii trecuți, din cauza pandemiei. Am pierdut foarte mulți copii și am reprofilat câteva cercuri, deoarece aceștia nu veneau. La cercurile tehnice suntem bine, am găsit niște colegi care își dau toată silința să lucreze. Tot în top sunt cercurile de dans și probabil, de anul viitor, vom avea două cercuri de dans modern. Binecunoscuta profesoară de dansuri, Molnár Enikő, nu mai este de anul acesta, este în concediu de maternitate și va fi înlocuită de doi foști elevi de-ai dânsei, la dans modern. Ei sunt foști elevi care au terminat acum clasa a XII-a și de vreo șase ani frecventează cercurile noastre. În funcție de dificultatea activităților, primim copii de la 5-6 ani și până la vârsta liceală. Încurajăm înscrierile online. Acestea durează maxim trei minute”, a mai spus Kerekes Jenő.

Înscrierile se fac de luni până vineri între orele 14.00 și 18.00, la sediul instituției de pe strada Kőrösi Csoma Sándor nr. 19, sau online prin completarea unui formular care poate fi accesat prin scanarea codului QR din imaginea alăturată. Acesta se poate găsi și pe pagina de Facebook „Palatul Copiilor Sf. Gheorghe”. 

În județ, la Cluburile Copiilor din Baraolt, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului și Covasna, înscrierile se vor putea face în perioada 1-30 septembrie a.c., iar activitățile vor începe tot din 5 septembrie.

Potrivit cererilor de înscriere accesate prin codul QR asociat fiecărei localități în parte, cercurile la care se pot înscrie cei interesați sunt:

- Baraolt: Dans modern, Electronică, Tenis de masă, Karting, Teatru de păpuși, Atelierul fanteziei, Lucru manual;

- Târgu Secuiesc: Dans modern, Schi, Gimnastică-Ninja, Fanfară, Muzică, Design, Aeromodelism;

- Întorsura Buzăului: Orientare turistică, Schi, Quilling, Muzică Ușoară, Dans Popular și Modern, Informatică Aplicată, Tenis de masă;

- Covasna: Lucru manual, Artă textilă, Turism, Dans modern și popular, Sculptură în lemn, Atelierul fanteziei.

Participarea la toate cercurile este gratuită, iar costurile sunt suportate de Inspectoratul Școlar prin Ministerul Educației.

Sursa foto: Palatul Copiilor Sf. Gheorghe/Facebook

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.