OPINII 22 decembrie 2010

Revoluţia din Decembrie, o vacă bună de muls

de Covasna Media | 643 vizualizări
Dumitru Manolăchescu Puţini au fost, mulţi au rămas – expresia asta se aplică perfect celor care au participat, într-un fel sau altul, la evenimentele din Decembrie 1989. Care n-au prea fost revoluţie, dar n-au fost nici răscoală, au fost mai degrabă o revoltă populară; dar pentru că „revoltă populară” sună difuz, neconvingător, fără orizont, sărăcăcios, nedemn, gânditorii profesionişti ai acelor vremuri tulburi au decis c-a fost Revoluţie.

Dumitru Manolăchescu

Puţini au fost, mulţi au rămas – expresia asta se aplică perfect celor care au participat, într-un fel sau altul, la evenimentele din Decembrie 1989. Care n-au prea fost revoluţie, dar n-au fost nici răscoală, au fost mai degrabă o revoltă populară; dar pentru că „revoltă populară” sună difuz, neconvingător, fără orizont, sărăcăcios, nedemn, gânditorii profesionişti ai acelor vremuri tulburi au decis c-a fost Revoluţie. Iar dacă a fost Revoluţie, e musai să fie şi revoluţionari. Mereu nesătui, mereu revoltaţi. Dar mereu puternici.

Specia asta a apărut repede, cei aflaţi la Putere în anii ’90 sau dat peste cap transformându-se în feţi frumoşi şi zâne bune, dăruind cui a vrut şi cui n-a vrut patalamale de revoluţionari. În funcţie de persoanele implicate, uneori certificatul ăsta te costa şi nişte bani, care ajungeau întotdeauna acolo unde trebuia, născând o nouă categorie socială: îmbogăţiţii de revoluţie.

Aşa se face că la această oră există în ţărişoara noastră peste 22.000 de revoluţionari, al căror număr se măreşte cu fiecare an ce trece, de parcă sar scula din somnul cel de moarte adevăraţii şi singurii revoluţionari, cei îngropaţi în cimitirele eroilor, vegheaţi de umbrele celor care n-au mai fost găsiţi şi, prin urmare, nu şi-au aflat liniştea sub o cruce. Au ajuns revoluţionari mulţi dintre curioşii care au privit evenimentele sângeroase din decembrie de la balcoane, cu binoclul, ca la teatru, sau la televiziunea care pe-atunci era una singură, dar liberă... Ce e şi mai frustrant este că au certificate de revoluţionari, beneficiind de drepturile aferente (deloc puţine, deloc de neglijat) şi oameni care în 1989 sau aflat de partea cealaltă a baricadei, în serviciul activ al Miliţiei şi Securităţii. Au devenit revoluţionari cu acte-n regulă şi mulţi dintre cei care, primind arme la grămadă, pe bază de buletin arătat în grabă, au tras aiurea, inclusiv unii în alţii, în acele nopţi oarbe. În haosul, debandada şi nebunia atent întreţinute din acele zile şi nopţi au murit mulţi oameni nevinovaţi, alţii au fost răniţi cu totul întâmplător, de gloanţe fără adresă.

Din aceste seminţe false au încolţit, mai apoi, ideile revoluţionarilor de profesie pentru câştigarea de drepturi şi avantaje nemeritate. Restul, adică afacerea cu certificatele, a venit de la sine, în ea fiind implicate persoane cu funcţii înalte în statul român. Astfel, Revoluţia din decembrie a devenit o vacă bine întreţinută, pe care au muls-o şi o mulg în continuare extrem de profi tabil reprezentanţii tuturor asociaţiilor de revoluţionari, dar şi ai tuturor partidelor politice emanate de şi după evenimentele din decembrie ’89.

Revolta din decembrie n-a produs însă doar falşi revoluţionari şi false identităţi glorioase. Atunci au murit oa meni care au crezut până la sacrificiu în lupta împotriva dictaturii ceauşiste. Au rămas singuri pe lume, veşnic ne mân gâiaţi, copii, părinţi, fraţi, oameni care merită respectul şi compasiunea noastră. Pe trupurile celor ucişi, pe dure rea celor rămaşi sa clădit societatea românească de azi, aşa cum e ea. E bine că suntem liberi, că nu ne mai este frică, e bine că putem înjura când şi pe cine vrem, e bine că avem buletin de Europa. Până la urmă suntem datori să sperăm că din sămânţa unei revoluţii false va creşte un trunchi viguros. Nu datorăm nimic vreunuia din pletora de falşi revoluţionari, datorăm totul celor care şi-au dat viaţa pentru ca Naşterea Domnului să lumineze nedemnele noastre existenţe.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Salam, 23 decembrie 2010
Direct la Tina!!! (nesimtirea domneste in ROMANIA) sa tot publici articole Gen...poate in acest mod tinnerii vor realiza care e treaba cu tarisoara noastra..
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.