Dumitru Manolăchescu E ca un Tatăl nostru, în care ei, păcătoşii, se roagă pentru izbăvirea de cel rău. Iertată fie-mi apropierea nelalocul ei între o rugăciune binecuvântată şi răul din lumea politică, dar n-am putut rezista ispitei văzându-i pe mai-marii PSD, PNL şi PC strângându-se ca nişte ciocli la capătul muribundului PDL şi rugându-se pentru grabnica lui extincţie...

Dumitru Manolăchescu

E ca un Tatăl nostru, în care ei, păcătoşii, se roagă pentru izbăvirea de cel rău. Iertată fie-mi apropierea nelalocul ei între o rugăciune binecuvântată şi răul din lumea politică, dar n-am putut rezista ispitei văzându-i pe mai-marii PSD, PNL şi PC strângându-se ca nişte ciocli la capătul muribundului PDL şi rugându-se pentru grabnica lui extincţie...

În viteza cu care s-au petrecut evenimentele n-am auzit de la şefii respectivelor partide şi zicerea atât de creştinească „şi ne iartă nouă greşelile noastre”...

Ar fi fost şi corect, şi creştineşte, şi nimerit. Dar de unde atâta obiectivitate?! Aşadar, s-a copt încă o alianţă pentru izbăvirea României. O alianţă care îşi propune, într-o primă şi grabnică etapă, eliminarea de pe scena politică a PDL. Chestie de spaţiu vital, v-aţi dat seama, în România nu pot coexista două partide de centru dreapta puternice, după cum nu pot colabora nici două partide puter nice de centru stânga.

Alianţele de pe scena noastră politică se fac obligatoriu între un partid puternic şi unul slab, s-a văzut ce dezastru politic a creat chiar şi o alianţă între stânga şi dreapta, recte PSD-PDL. Au rezistat, cât de cât, alianţele unora puternici cu alţii slabi, din motive uşor de devoalat.

De fapt, dacă ne gândim bine, gena noastră etnicopolitică n-are nicio treabă cu alianţele. Suntem prea deştepţi ca să fim parte într-o alianţă. N-am fi fost parte nici în Uniunea Europeană dacă nu ne-ar fi şantajat elegant băieţii ăia deştepţi. Prea deştepţi şi prea orgolioşi. Puţim de la o poştă, ca o capră râioasă, dar stăm cu coada sus aşteptând mâna de scaieţi întinsă de cei care aşteaptă moartea caprei vecinului ca pe o izbăvire de propriile păcate.

Nenorocirea noastră e că lecţiile istoriei sunt scrise pentru cei care ştiu să citească, iar oamenii noştri politici sunt analfabeţi în domeniu. Tot ce ştiu ei e să adune ban cu ban negru din averea statului cât sunt la Putere, păcălind contribuabilii. Şi, pentru că n-o pot face toţi odată, au intrat într-un soi de roată, le vine rândul într-o ordine anume, dar acum PSD şi PNL s-au răzvrătit şi au hotărât să nu mai stea la coadă, vor să intre în faţă şi să se-nfrupte din ceau mai lăsat ceilalţi, intrând împreună la guvernare. Cine pierde, cine şi ce câştigă? Iată o întrebare la care se dau tot felul de răspunsuri. Eu cred că singurul câştigător din afacerea asta politică bazată exclusiv pe interese de partid este Dan Voiculescu, preşedintele de onoare al deloc onorabililor conservatori (cum să-ţi pui un fost turnător la Securitate preşedinte de „onoare” e o altă întrebare, la care nu-i treaba mea să răspund). Voiculescu a încercat să se agaţe de toţi şi de toate pentru a pluti, fie şi în derivă, pe tulburata mare politică românească, acum i-a ademenit cu sirenele Antenelor pe liberali, părăsindu-i pe social-democraţii care, între noi fie vorba, abia aşteptau să fie părăsiţi de Felix şi formând un pol de centru-dreapta „pe bază de programe şi doctrină”... Credeam că liberalii au mai multă imaginaţie, chiar n-au găsit altceva decât „programele şi doctrina” comună cu Antenele pentru a salva naţiunea din smoala în care-o fierbea tartorul Băsescu?!

E al dracului de tristă realitatea politică din ţărişoara noastră. După Frontul Salvării Naţionale, Convenţia Democratică, Dreptate şi Adevăr şi câte alte alianţe, mai mici sau mai mari, or fi fost, acum se încearcă o contrapondere eficientă, la actuala alianţă aflată la Guvernare. Nu există niciun semn că PSD şi PNL-PC s-ar înţelege pe o perioadă mai lungă de un an de zile, de fapt singurul lucru care uneşte aceste partide este uriaşa dorinţă de putere a preşedinţilor Antonescu şi Voiculescu, favorizată de starea evidentă de slăbiciune a partidului de guvernământ, prost şi neinspirat condus de cine se nimereşte. După haosul generat de frica de politici nepopulare a urmat trezirea la realitate, dar s-a pierdut timp preţios şi populaţia nu mai are încredere nici în Boc, nici în Băsescu, nici în PDL. Partidul de guvernământ este în situaţia unui elefant rănit, înconjurat de hiene şi coioţi flămânzi.

Sfârşitul nu-i greu de ghicit, chiar dacă elefantul mai este încă în stare să lupte. Sună ciudat să-l compari pe Boc cu un elefant, dar nu de Boc e vorba aici, ci de un guvern în care s-au pus speranţe uriaşe şi care a reacţionat mult prea târziu şi haotic la provocările crizei. Un guvern care-şi merită soarta.

Trist şi total aiurea e că cei care se pregătesc să vină înainte de termen la guvernare nu se bazează decât pe o imensă tolbă cu promisiuni. Când vor termina de împărţit sacul ăsta unei populaţii sărăcite, credule şi puternic manipulate vom vedea, a câta oară?!, că împăratul e gol... Mai repede decât ne-am dori vom vedea că noii guvernanţi fac exact aceleaşi politici ca ăia care au plecat. Sigur, vor avea o presă bună, de imaginea lor se vor ocupa intens trusturile mogulilor. Să vedeţi atunci invazie de ştiri pozitive...

Singurele necunoscute la această oră sunt cum se va proceda şi când va avea loc paşnica lovitură de stat. Personal, aş mai avea o curiozitate: cât de repede se va „plia” UDMR politicilor de stânga ale alianţei PSD-PNL-PC? UDMR va sta lângă PDL atâta vreme cât Andrei Marga, viitorul ministru al Învăţământului, va tuna şi fulgera împotriva Legii Învăţământului. Când Marga îşi va domoli pornirile antimaghiare, nimic nu va împiedica o mare alianţă stânga-centru-dreapta, care va trimite PDL într-o binemeritată vacanţă în Opoziţie.