Suntem condamnaţi să alegem mereu răul cel mai mic. Şi la Prezidenţiale, şi la Parlamentare, şi chiar între noi, aşa, la o sporovăială despre cine-ar trebui să-i urmeze, de pildă, lui Tudorel Toader la Ministerul Justiţiei. Doar că aici paradigma se schimbă: răul cel mic e în funcţie, răii cei mari aşteaptă să-i ia locul.

Hopaaaa! Adică de ce să-l schimbi, musiu, pe Tudorel? Ce-a făcut omul ăsta ca să-i dai şuturi în fund şi să-l trimiţi înapoi la Universitate?! Un răspuns logic ar exista: Tudorel n-a făcut ÎNCĂ foarte mult rău naţiei, dar se aşteaptă multe de la el în direcţia asta. Le aşteaptă chiar PSD-ul, nemuritorul partid al nemuritorului Dragnea. Cuplul tragi-comic Dragnea-Tăriceanu ar vrea să scape de el, pentru că nu vorbeşte destul în apărarea penalilor.

De unde ştim noi asta? De la alt „nemuritor”, unul de-l cheamă Codrin Ştefănescu. Secretar general-adjunct la PSD. O funcţie şi asta, una care-ţi dă dreptul, chiar îţi cere să spui prostii ori de câte ori te taie capul. Iar pe Codrin Ştefănescu îl taie mereu. Capul. În consecinţă, omul a decis că Ministrul Justiţiei trebuie musai schimbat pentru că n-a sărit urgent în apărarea penalului Dragnea şi a posibililor penali Tăriceanu, Shhaideh, Plumb. „Să nu uităm – zic ipochimenii – că există prezumţia de nevinovăţie, miniştrii trebuie apăraţi, nu demişi sau cercetaţi penal”. Sigur, prezumţia asta ar trebui să acţioneze doar când e vorba de pesedişti şi apropiaţii lor politici, la alţii aşa ceva nici nu există... Iar cu nemurirea în funcţie e clar, doar liderul partidului are dreptul să-l dea jos din fotoliul de ministru; orice-ar face el împotriva statului de drept, oricâte legi ar încălca, Justiţia nu trebuie să se bage, într-un partid politic doar Preşedintele are drept de viaţă, de moarte, de judecată asupra membrilor. Partidul politic a ajuns un soi de „stabor” al ţiganilor.

Frate, dacă unul ca Codrin Ştefănescu ajunge să ceară într-un organ de conducere al unui partid de guvernământ schimbarea ministrului Justiţiei, atunci ne-am umplut de rima aia cacofonică! Şi iarăşi ajung să spun că nu mai văd şanse să ne facem bine. Ne-a umplut PSD-ul de lehamite şi ocară pentru câteva decenii bune. După cum zicea un cititor de ziare: „N-aş pune unul ca ăsta nici să-mi păzească via, cum dracu’ să dicteze politica unui partid?”.

Trecând la lucruri serioase, nu doar Tudorel Toader ar trebui să demisioneze, ci întregul cabinet Tudose şi, dacă se poate, întreaga conducere a alianţei PSD-ALDE. Pentru că altfel n-am făcut nimic, războiul minorităţii aflate la guvernare cu majoritatea abuziv guvernată va continua. Toader s-a păstrat într-o oarecare expectativă, n-a dat cu toporul, a ascuţit doar sculele. Dacă-l schimbă ăştia cu alde Nicolicea, Ştefănescu, Şerban Nicolae ori Florin Iordache „altă-ntrebare”, va fi şi mai rău.

Şi-atunci, stimabile, care-ar fi soluţia de salvare a României din ghearele alianţei PSD-ALDE? Am spus-o de multe ori şi-o voi spune încă vreo trei ani: ALEGERILE. Nimeni şi nimic nu va putea schimba majoritatea parlamentară actuală, pentru că politicienii români nu vor pleca de bunăvoie de la „măcelăria” care le oferă multe oase de ros. Uitaţi-vă cum au început să căpuşeze fără milă şi fără jenă toate instituţiile statului şi toate companiile de stat, uitaţi-vă cu cât dispreţ tratează firmele private şi cetăţenii oneşti ai acestei ţări şi vedeţi ce furtună am semănat noi în 2016, când nu ne-am prezentat la vot sau am votat aiurea.

Aşa că mai avem de tras. N-ar fi mare lucru încă trei ani, nu piere ţara până atunci, dar tare mi-e teamă că zăhărelul cu care ne duc guvernanţii de nas acum îi va păcăli pe mulţi şi peste trei ani. Când ne vom întreba, din nou, a nu ştiu câta oară: care-i, frate, răul cel mai mic, că binele încă nu s-a arătat?! Până atunci, rezistenţa noastră va fi pusă la grea încercare, iar Strada va trebui să preia rolul unui ipotetic apărător al naţiei împotriva abuzurilor guvernanţilor şi a liderilor politici penali.