Asta mi s-a părut cea mai veselă ştire a zilei de miercuri: jandarmii l-au colindat pe Dragnea la Palatul Parlamentului. I-au cântat, gingaşii de ei, „să vă dea Domnul tot ce doriţi” şi i-au urat „La anu’ şi la mulţi ani!”. Normal, Dragnea îi plăteşte, Dragnea îi laudă, Dragnea îi ocroteşte. N-are rost, aşadar, să te-ntrebi de ce nu l-au colindat pe Iohannis, de pildă? Sau pe Cioloş, c-a fost şi el premier, nu? E un fel de floare de nu-mă-uita colindul ăsta, v-aţi prins; când Dragnea va da colţul... spre puşcărie, iar PSD-ul se va face praf şi pulbere, jandarmii se vor duce probabil să-i cânte „La anu’ şi la mulţi ani!” la ferestrele zăbrelite de la Rahova, sau Gherla, sau Jilava... Păi cum altfel? Jandarmii sunt loiali şi fideli celui puternic, celui care ţine în mână grade şi funcţii mari pentru calfe şi zidari, găzari şi pulănari (posesori de pulane de cauciuc dur pe spinarea protestatarilor), jandarmii îl recunosc pe Dragnea „jupân” şi îi rămân veşnic recunoscători pentru statutul de „eroi” cu care i-a înzestrat baronul de Teleorman – eroi negativi, e drept, pentru mulţi români dar ce mai contează?

Cât de zdreanţă, ori cât de puternic trebuie să fii, totuşi, ca să te duci să-i colinzi celui mai detestat personaj politic al României post-ceauşiste?! Nu ieşi bine în niciuna dintre variante. În ambele cazuri se reactivează amintirea „celui mai iubit fiu al poporului, omul şi comunistul de omenie, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”, dar şi a slugilor sale până în penultima clipă...

Da, Liviu Dragnea s-a dovedit a fi un apărător şi-un prieten al jandarmilor bătăuşi, care i-au luat la pulane şi gaze pe românii care protestau paşnic pe 10 august în Piaţa Victoriei. Merită colindat, este? Dacă ziceţi că da, atunci trebuie să fiţi de acord că acelaşi personaj, de dublul condamnat penal Dragnea e vorba, nu poate fi prieten şi cu bătăuşii, şi cu bătuţii. E logic. Rezultă că Dragnea nu-i prieten cu Piaţa Victoriei, nu ascultă vocea poporului oprimat şi bătut. Nefiind surd, înseamnă că ascultă, totuşi, nişte voci: mai ales ale celor care-i închină ode, cântări şi laude – adică infractori de toate categoriile, inclusiv miniştri şi politicieni, sprijiniţi de forţele represive. Ăsta-i începutul sfârşitului, când auzi doar vocile astea şi te bizui doar pe cântăreţii bătăuşi, eşti terminat, înseamnă că mai ai un singur dor în liniştea serii şi-un singur drum în politică: spre ţărmul de mare pe care vei fi acoperit de valuri şi urări veşnice. De uitare nu, românii îl vor ţine minte multă vreme pe prea colindatul baron deputat şef de Cameră şi ocrotitor de jandarmi.  

La sfârşitul cântării total dezinteresate, gazetarii l-au întrebat pe Dragnea dacă nu-i plăteşte pe colindători. „Îi plătesc de la buget...” a sunat răspunsul. Tipic pentru unul care confundă banul public cu propriul buzunar... Asta înseamnă că orice amărât de contributor îi plăteşte pe jandarmii atât de sensibili admiratori ai Puterii autoritare. Chiar şi cei bătuţi şi gazaţi, de fapt mai ales aceia îi plătesc pe jandarmii colindători. Sună ca dracu’, dar asta e!

De la buget, coane Liviule?! Ce darnic eşti, baroane, cum te străduieşti să iei de la duşmanii săraci şi să dai la prietenii bogaţi! Un Robin Hood pesedist în toată regula, cu tot tacâmul necesar: o doamnă loială la stânga tatălui, un ageamiu finanţist la dreapta, un fiu iubitor albit de aventuri casnice la picioare. Robin Hood am zis? Nu seamănă, pare mai degrabă o pictură bisericească în care locul sfinţilor este luat de hoţi. Dar asta nu mai e o noutate, pe pereţii bisericilor din România pesedistă apar tot mai des infractori sub formă de personaje politice cu aură de sfinţi. Nu, nu sunt zidiţi în perete, sunt doar pictaţi. Să nu ne pierdem speranţa, la un moment dat chipurile lor se vor putea şterge nu doar de pe pereţi, ci şi din memoria colectivă. Şi nu va suferi nimeni, dimpotrivă!