EDITORIAL - Îngerii de pe Internet vs. demonii din benzinării
Dumitru Manolăchescu
Azi e ultima zi în care n-am voie să mă apropii de pompe. Oameni de bine din toată ţara, care s-au săturat de abuzurile companiilor petroliere, combinate cu accizele nesimţite ale Guvernului, au lansat o iniţiativă civică de toată lauda: stop accesului la benzinăriile ţării în zilele de 17, 18 şi 19 ianuarie!
Îndemnul civic a prins la şoferii amatori doar pe Internet. Acolo s-au scris şi s-au citit mii de răvaşe anti-cartel, anti-guvern, anti-Patriciu etc. Pe Net s-a protestat cu îndreptăţire împotriva abuzurilor de pe piaţa petrolului, la noi preţul benzinei cunoscând doar un sens: în creştere, niciodată invers, indiferent de cotaţii, accize şi alte marafeturi.
Minunea, ca orice minune, a ţinut doar trei zile şi a avut succes doar pe Internet. Unde-i foarte uşor să participi, să te dai rotund, să înjuri, să fii deştept şi, la nevoie, patriot. Altfel, însă, în viaţa reală, de toate zilele, accesul la pompele de benzină a fost cel obişnuit, pentru că cei care n-au alimentat în zilele prohibite îşi făcuseră plinul cu o zi înainte... Simplu, cui furăm căciula?!
Adevărul adevărat e că noi, consumatorii, nu putem lupta cu „monştrii” sadici numiţi Petrom, Rompetrol, Lukoil sau oricum altfel. Ca să le provocăm o pierdere consistentă, de circa 20 de milioane de dolari, ar trebui ca niciun român să nu alimenteze o zi întreagă la nicio benzinărie din ţară. Atunci, şi numai atunci, i-am atinge la pungă pe exploatatori. Dar o asemenea solidarizare nu se poate întâmpla în România nici măcar pe Internet...
Dar nu la fel se întâmplă oare lucrurile cu Electrica sau Distrigazurile? Astea n-au preţuri de monopol, fixate după bunul plac al patronilor din ţară sau din străinătate? Ba au, despre preţurile astea s-a vorbit şi s-a scris până i-au durut gura şi degetele pe specialişti. Şi ce dacă? S-a schimbat ceva, a coborât vreun preţ? Nici vorbă.
S-a încercat, dacă mai ţineţi minte, o mişcare de protest asemănătoare contra unor reţele de supermarketuri hoaţe şi monopoliste. Aiureli, fiasco total, ai nevoie permanentă de alimente, de alte bunuri de consum imediat sau îndelungat. De unde să le iei, de la magazinul din colţ? Păi ăla tot de la Supermarket se aprovizionează...
Aşa că, dragi şi veşnici consumatori, nu uitaţi un lucru: doar îngerii au domiciliul stabil pe Internet, viaţa reală e bântuită rău de demoni... Singurul care ne poate scăpa, foarte greu şi extrem de relativ, de „demonii” benzinăriilor este un guvern hotărât şi dur, dispus să-şi asume o luptă inegală cu cartelurile petroliere. Daţi-mi voie să nu văd, însă, nici în premierul Boc, nici în poticnitul ministru Ialomiţianu nişte „îngeri” capabili să ne scape de preţurile tot mai mari fixate de „demoni”.