OPINII 20 iulie 2011

EDITORIAL - Fără intermediari în pieţele agroalimentare!

de Covasna Media | 743 vizualizări
Dumitru Manolăchescu Braşovul ne dă încă un exemplu că dacă vrei, poţi. Dacă vrea, de pildă, braşoveanul sensuri giratorii supercivilizate şi trotuare pe care să nu-ţi rupi picioarele, le are „peste noapte”, cu spaţii verzi cu tot... Nu ştiu cum face primarul lor, dar la ei aproape totul se poate. Şi uite că se poate şi un control al pieţelor agroalimentare. Comisarii care se ocupă de protecţia consumatorilor au decis că pieţele din Braşov nu vor mai suporta asaltul intermediarilor bruneţi, care cumpără pe mai nimic, direct de la producători, îi alungă pe aceştia din pieţe şi vând ei cu cât le pofteşte ficatul.

Dumitru Manolăchescu

Braşovul ne dă încă un exemplu că dacă vrei, poţi. Dacă vrea, de pildă, braşoveanul sensuri giratorii supercivilizate şi trotuare pe care să nu-ţi rupi picioarele, le are „peste noapte”, cu spaţii verzi cu tot... Nu ştiu cum face primarul lor, dar la ei aproape totul se poate. Şi uite că se poate şi un control al pieţelor agroalimentare. Comisarii care se ocupă de protecţia consumatorilor au decis că pieţele din Braşov nu vor mai suporta asaltul intermediarilor bruneţi, care cumpără pe mai nimic, direct de la producători, îi alungă pe aceştia din pieţe şi vând ei cu cât le pofteşte ficatul. Adică pieţele braşovene vor fi controlate şi puricate la sânge, iar intermediarii vor fi excluşi din ecuaţie. Totul spre binele cumpărătorului, care cu siguranţă va lua mai ieftin roşiile şi ardeii direct de la producătorul din Giurgiu – ca să dau un exemplu arhicunoscut.

În acelaşi timp, primarii tuturor localităţilor din judeţul Braşov vor fi controlaţi dacă certifică legal, cu semnătura lor, calitatea de producător a tot soiul de persoane care n-au nicio legătură cu legumicultura. Cu alte cuvinte, primarii nu vor mai putea să dea certificate de producător aiurea în tramvai, fără să aibă habar dacă solicitantul respectivului certificat chiar produce respectivele legume, sau doar le importă din Turcia sau le ia „cu japca”, după cum spuneam, de la producătorii oneşti.

Oare chiar niciun exemplu bun nu putem lua de la vecinii noştri braşoveni? Înţeleg că nu ştim să reparăm 500 de metri de stradă în mai puţin de trei ani, înţeleg că avem firme prietene care câştigă licitaţii pentru repararea trotuarelor şi a drumurilor şi-apoi uită de ele, dar nici măcar problema cu pieţele agroalimentare din judeţ nu o putem rezolva? N-avem şi noi nişte comisari pentru protecţia consumatorilor? Ba avem, numai că la noi lucrurile se mişcă mai greu (infinnit mai greu) decât la braşoveni. Şi totuşi, dacă ne interesează cât de cât consumatorii, ce facem, stimată conducere a OPC Covasna? Îi protejăm cu adevărat pe amatorii de hrană sănătoasă pe pieţele astea foarte scumpe, sau doar ne facem, conform principiului atât de vehiculat altădată: timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim?!

Adevărul e că nu-mi pun prea mari speranţe în autorităţile locale saint-georgiene, pentru simplul motiv că nu l-am văzut niciodată pe primarul municipiului prin cartierul meu sau în piaţa centrală. Spre deosebire de braşoveni, care-l văd mai tot timpul pe primar pe străzile şi în pieţele lor. E şi asta o chestie, să dai nas în nas cu primarul când nu te-aştepţi... De-asta îl aleg, probabil, şi liberalii, şi social-democraţii, şi democrat-liberalii, şi udemeriştii. Cât despre Protecţia Consumatorului... Nici nu ştiu ce să zic, pentru că nu-i ştie nimeni. Ceea ce poate fi şi bine, dar şi rău, depinde din ce parte priveşti problema.

Nu m-aştept, aşadar, să se producă vreo schimbare de atitudine la nivelul primăriei sau Protecţiei Consumatorului, pentru că ştiu că niciodată nu se învaţă din exemplele bune, dimpotrivă, nu se iau decât relele. Aşa că, probabil, ne aşteaptă nişte amenzi drastice pentru parcări interzise.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 8

Adaugă comentariu
Mihai, 2 august 2011
Ai dreptate Primar_la_Deta,asa cum sunt bani pentru drum asfaltat pana la casa parintilor lui Bocel,asa sunt bani pentru Bresov.Pentru tine florinele pot sa-ti spun ca podul de la gara e parte din citeste integral
"PANORAMIX", 2 august 2011
TOTI CETATENII ACESTEI TARI , DAR TOTI ,SANTEM NISTE LATRAI SI CU ASTA AM SPUS TOT ! INCLUSIV EU CARE SCRIU ! PENTRU CA NUMAI NE PLANGEM DAR NU FACEM NIMIC ! DACA NE-AM STRANGE 200 DE OAMENI IN ZONA citeste integral
Primar_la_Deta, 27 iulie 2011
Ufffff.....de mult nu am mai citit un editorial atat de naiv!!! Brasovenii dau mereu nas in nas cu primaul lor pe strada....ar fi interesant daca primarul ar fi un artist ambulant sau taximetrist dar citeste integral
florin, 21 iulie 2011
cine sa o verifice pe vanzatoarea de pepeni, la noi fiecare face ce il taie capu. Exemple: Piata Mihai Viteazu', podu' de la gara care a ramas santier si deja au aparut si gropile in asfalt, citeste integral
Gyuri, 21 iulie 2011
In piata centrala 90% sunt comercianti intermediari care isi vand marfa la negru(asa o si cumpara)fara un bon fiscal,marfa care in doua zile e buna de aruncat la gunoi,si se mai si plang cat de grea e citeste integral
Primar_la_Hetea, 21 iulie 2011
Sa fie verificata tiganca care vinde in piata de la gara pepeni ! Anul trecut venise un taran cu ARO-ul plin cu pepeni de la Galati, iar acesti tigani aproape ca l-au linsat sa nu intre in piata sa citeste integral
cititor, 21 iulie 2011
Florin, ai dreptate. Noi suntem mai "bogati" ca brasovenii. Mergi in piata, si vezi ca nimeni nu spune nimic atuci cand un localnic spune ca e producator si are rosii din Giurgiu. Ma intrab cand are citeste integral
florin, 20 iulie 2011
In Brasov in piata Dacia Kg de rosii era 2 lei, in timp ce la in piata noastra de la gara era 4 lei. Sa inteleg prin asta ca brasovenii sunt mai saraci ca noi?????
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.