Ura este un sentiment puternic de ostilitate, cu rădăcini în teamă, furie. E o emoție empirică, nu te naști cu ea. O înveți.

În liceu, la Covasna, am fost mereu între lumi, cel mai prost din curtea școlii: la mine în clasă eram ungurul, pentru unguri eram românul, la fotbal eram ăla cu păr lung, în alt oraș eram doar un covăsnean. Puțini mă vedeau ca un individ bilingv, care ascultă rock și joacă fotbal. Cu toate astea, nu-mi aduc aminte de șicane interetnice. Dacă au existat, probabil poziția în care eram m-a făcut să ignor sau să evit situațiile neplăcute.

Am fost privilegiat de la început: am învățat să vorbesc în două limbi, am făcut grădinița maghiară, după care am continuat școala la secția română, întotdeauna păstrând legătura cu oamenii, limba și obiceiurile celor din jur. M-am înțeles bine cu românii, cu ungurii, cu țiganii și mi-am luat-o de la fiecare, când a fost cazul. M-am simțit câte puțin din fiecare, dar niciodată ceva anume, niciodată urât. Nici acasă, nici în spatele blocului, nici în bancă.

Școala, în schimb, ca instituție, făcea puțin spre deloc pentru a anula diferențele dintre elevii ei, de orice fel. Zilele astea, grupul școlar la care am învățat a devenit celebru pentru că desparte oamenii, deși cel care-i dă numele, Kőrösi Csoma Sándor, a legat lumi.

Vineri, 15 martie 2013. Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

Sabina Elena, o elevă din clasa a noua, a venit la școală cu o bentiță tricoloră pe cap. Apoi, mai mulți elevi de la gimnaziu și-au vopsit tricolorul pe față și și-au scris pe mâini „Te iubesc, România”. În pauza mare, băieții din clasele 10-12 au ieșit cu un tricolor mare și l-au fluturat în curte.

O elevă de clasa a unșpea spune că gestul a fost provocator: „Noi eram îmbrăcați frumos, cu cocarde roșu-alb-verde în piept, ca în fiecare an, pentru că după școală mergeam la ceremoniile din oraș”. Sabina avea pe cap o bentiță tricoloră, „pusă invers, și se plimba pe coridoare, s-o vadă toată lumea”.

Sabina e obosită, îmi spune pe chat. În ultimele zile Facebook s-a umplut de pagini pentru sau împotriva ei. Nu se aștepta ca gestul rebel de vineri să devină un bulgăre de zăpadă. La 15 ani e doar un copil, recunoaște. A purtat tricolorul trei zile, până când diriginta i l-a confiscat.

De unde i-a venit ideea?

„Nu știu. Urăsc ungurii. Ăsta e adevărul. Îi detest, nu-mi caut scuze. Nu pot descrie, e ceva în mine, o repulsie… Mă irită. Poate e ceva genetic, așa era și tatăl meu. Când vezi câte discriminări se fac numai la nivel școlar, câte nedreptăți, câte se trec cu vederea la ei, eu una nu pot simți altceva.” – Sabina Elena, elevă

Vineri, 30 noiembrie 2012. Înainte de Ziua Națională a României

Elevii de la secția română a grupului școlar vor să cânte imnul României, ca să marcheze Ziua Națională. Elevii spun că directorul nu a vrut să-i lase pentru că nu au făcut cerere cu două săptămâni înainte.

„Cel mai bun exemplu de discriminare – faptul că eu am arătat un gest obscen, «fuck you», a fost imediat monitorizat, la fel și faptul că am purtat bentiță, dar faptul că NOI ÎN ROMÂNIA a trebuit să depunem cerere la direcțiune ca de 1 Decembrie să cântăm imnul în curtea școlii și că după ce am cântat ni s-au arătat gesturi obscene a fost trecut cu vederea”, reclamă Sabina.

Cererea ar fi fost solicitată de conducerea școlii pentru că „directorul e maghiar, iar în școală sunt doar șase profesori români, asta a fost justificarea”, spune eleva. Elevii de la secția maghiară i-au tratat atunci cu huiduieli, „ni s-au arătat gesturi obscene și câțiva au purtat tricouri cu Ungaria mare. Așa că eu, în calitate de româncă, n-am putut să nu am nicio reacție de ziua lor spurcată.”

Deși Sabina urma să fie sancționată cu exmatriculare sau scăderea notei la purtare, presiunea părinților și efectul mediatic i-au făcut pe profesori să renunțe la pedepse. Directorul grupului școlar este Simon István, un profesor tânăr, consilier local UDMR. Mi-a fost și mie profesor, îmi amintesc că ne vorbea despre autonomie.

__________________________________________

Acum, după Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, directorul susține că nimeni nu s-a revoltat la vederea bentiței.

„Nu am considerat nimic deosebit în această întâmplare, credem că a fost doar o manifestare a elevilor de la secția română. Profesorii de serviciu din acea zi au consemnat într-un proces verbal uzual că s-au afișat drapelele românești de 15 martie, dar nimic mai mult. Nimeni nu s-a luat de bentița elevei, mai ales că noi aici conviețuim liniștiți, români și maghiari la un loc.” – Simon István, Director.

(LEN: Art. 7. – (1) În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios.)

La doar 15 ani, Sabina se simte ca la război:

– De ce nu te muți la alt liceu?

– Nu, ce-i asta, dăm bir cu fugiții?

– Colegii tăi ce părere au?

– Că nu am toate țiglele pe casă.

Am vorbit cu ea ieri, pe Facebook. Sunt 10 ani între noi. Nu cred că ne-am intersectat vreodată. Pare o fată agreabilă. Îmi trimite piesa pe care o ascultă. Poate fi sora mai mică a oricărui prieten din copilărie. Aproape are încredere în mine, deși vorbim doar de câteva ore pe chatul de Facebook. Îmi dă like la o poză și mă simt dator să-i spun că sunt pe jumătate ungur. Rămân singur în căsuța de chat. Poza îi dispare. Dau click pe nume: „această pagină nu este disponibilă”. M-a blocat ura.

Scris de Ştefan Mako şi preluat de pe www.mako.casajurnalistului.ro