EDITORIAL - Apocalipsa după PNL-PC
Dumitru MANOLĂCHESCU
Nostradamus în catrenele lui; mayaşii în calendarul lor; păsări moarte din senin în America; grauri morţi în România; inundaţii catastrofale în Australia - iată doar câteva din ceea ce, pentru unii dintre noi, semnifică prevestiri ale unui apropiat sfârşit al lumii. Părerea prezicătorilor şi chiar a unor oameni de ştiinţă predispuşi spre misticism catastrofic este că acordul final al lumii pe care o cunoaştem se va cânta fix pe 21 decembrie 2012. Un acord trist, dur, un mixaj între „ta-ta-ta-ta”-ul din Simfonia destinului a lui Beethoven şi atacul pescăruşilor din „Păsările” lui Hitchcock.
Sunt motive să credem într-o apocalipsă atât de apropiată? Evident, sunt. Ne-am bătut joc de Pământ, de ape, de aer, de fiinţe şi de lucruri, iar toate astea se plătesc. Este posibil să vină cineva cu nota de plată şi n-avem nici măcar soluţia plecării pe furiş pe uşa din spate... Va trebui să plătim.
În acelaşi timp mă gândesc că Cerul şi Pământul ar mai putea să ne suporte măcar un mileniu, ne-am mulţumi chiar şi cu câteva sute de ani. Promitem solemn că nu mai facem, jurăm să respectăm natura, oamenii şi tot ce înseamnă creaţia Divinităţii şi cerem o păsuire. La ce bun? - vor întreba scepticii. Oamenii nu-şi pot schimba judecata, caracterul, obiceiurile proaste şi vor continua să facă tot ce pot pentru distrugerea planetei.
Grea alegere şi mi-e teamă că n-o să aibă cine-o face. Tot ce putem spera este ca Mântuitorul să aibă suficient umor pentru a ne mai suporta prin preajmă, să ne pună în colţul Universului pe coji de nucă, să scriem pe caiet de un milion de ori „Nu mai facem!”... Şi cam atât, că dacă-şi pune mintea cu noi e clar că nu mai prindem nici 21 decembrie 2012.
Simt nevoia să glumesc şi nu-mi prea iese pentru că, de fapt, e trist ce se întâmplă. N-o duce multă lume prea grozav, e drept, dar pe români parcă i-a părăsit de tot norocul şi nici minte n-au, săracii... Ajunge să te uiţi la ultima ştire din viaţa politică şi înţelegi rapid că nu mai avem nicio şansă şi nici nu merităm să avem. Ajunge să vezi ce monştri naşte în mintea unor preşedinţi de partide ura oarbă faţă de preşedintele statului ca să-ţi dai seama că nimic nu ne mai poate salva pe noi, românii, de apocalipsa numită Alianţa de centru-dreapta PNL-PC.
Cât despre acordul final, rămâne cum am vorbit: singura speranţă a omenirii stă în simţul umorului. Nu al nostru, noi am arătat destul ce tâmpiţei simpatici suntem, ci al Judecătorului Suprem.