Dumitru Manolăchescu Ar fi destule motive să nu înjurăm şi să nu fim trişti. Naşterea Domnului este unul dintre ele. Celălalt ar fi argumentat de un recurs la memorie, prilej pentru a înţelege, în al 21-lea an de la Revoluţie, că pe 21 decembrie 1989 românii care mureau la Bucureşti semnau, alături de cei care muriseră la Timişoara, actul de naştere al unei noi Românii.

Dumitru Manolăchescu

Ar fi destule motive să nu înjurăm şi să nu fim trişti. Naşterea Domnului este unul dintre ele. Celălalt ar fi argumentat de un recurs la memorie, prilej pentru a înţelege, în al 21-lea an de la Revoluţie, că pe 21 decembrie 1989 românii care mureau la Bucureşti semnau, alături de cei care muriseră la Timişoara, actul de naştere al unei noi Românii. Iată, aşadar, cel puţin două motive să ne bucurăm. Şi totuşi... Se-ntâmplă ceva extrem de ciudat, ceva care înfioară şi nelinişteşte. La 21 de ani de la Revoluţie, 83% dintre români nu cred că regimul comunist le-a făcut vreun rău capital. Românii ăştia n-au fost nici fericiţi, dar nici nefericiţi în anii dictaturii Ceauşiste. Mergând pe o logică simplă, dacă atâtea milioane de români au uitat atât de repede epoca de tristă amintire, putem presupune că, într-un viitor oarecare, comunismul va reveni în forţă, iar cei care nu şi-au aruncat carnetele de membru PCR vor retrăi glorioasele vremuri de altădată.

N-aş fi crezut. Oricât de greu am duce-o, oricât de lipsită de orizont ne-ar fi existenţa, viaţa noastră de azi nu este mai rea decât cea dinainte de 1989. Şi-atunci de unde concluzia sondajului de care vorbeam?

Cred că românii se simt înşelaţi şi frustraţi. Clasa politică le-a înşelat aşteptările, speranţele puse într-un partid sau altul s-au ofilit pe rând mai rău ca trandafirii din glastră şi, se ştie, iubirile înşelate se transformă cel mai adesea în mari duşmănii, dacă nu cumva în ură neîmpăcată. Neîmpăcată, disperată dar nu eternă. Numai proştii urăsc toată viaţa. Iar noi nu suntem proşti. Noi suntem, înainte de toate, oportunişti. Aşa că vom reveni la sentimente mai bune faţă de epoca post-revoluţionară imediat ce buzunarele noastre vor fi ceva mai bine garnisite cu arginţi.

Mi se pare trist momentul ales de români pentru a-şi exprima frustrările şi emoţiile anticapitaliste. Se răsucesc în morminte eroii Revoluţiei văzând spre ce soi de societate perfect caragialescă ne-au condus „emanaţii” din decembrie 1989 Ş: fără prinţipuri, fără morală, carevasăzică că nu există... Sondajul cu pricina pare a fi fost comandat de televiziunile mogulilor răi, cele care probabil şi în ziua de Crăciun se vor lamenta cu aceleaşi nesfârşite jelanii, conform principiului bine cunoscut în Media: nu contează cum şi când, ci de câte ori o spui. Aşa că reţeta nefericirii la ei e simplă: pui placa pe care se învârte partea tristă a realităţii, adaugi speranţă de mai rău cât cuprinde şi parfumezi compoziţia cu lacrimile copiilor din canale şi cătunuri, uitaţi de Dumnezeu şi de oameni. Obţii, astfel, fără prea mari eforturi, audienţa care-ţi umple buzunarele. Cu ce preţ, nu mai contează! La urma-urmei, ştim cu toţii că românii au un apetit formidabil spre morbid, de ce să nu-l cultivăm?! Nu vreau să intru în categoria nefericiţilor frustraţi de Crăciun, aşa încât până după Anul Nou voi părăsi total televiziunile de ştiri morbide şi nu mă voi gândi deloc la tinereţea mea pre-revoluţionară. Mai bine mă uit la Steaua, Dinamo şi Gigi Becali, ăştia măcar sunt veseli în nefericirea lor... Cât despre gânduri de sezon, prefer să-l am în minte pe Neagu Djuvara, un ultim senior care e ca vinul vechi: tare, rar şi scump.