ECONOMIC 13 decembrie 2017

Ucenici găsiți cu eforturi mari

de Covasna Media | 796 vizualizări

„Suntem bucuroși, că pe ultima sută de metri am reușit să formăm un grup de ucenici, din 5 persoane”, a declarat Kelemen Tibor, directorul AJOFM Covasna la conferința de presă lunară a instituției. „Ultima dată la noi ucenicia s-a practicat în timpul comunismului, într-un alt regim, care de altfel s-a și abrogat demult”.

Prin contribuția unei firme de prelucrarea lemnului din Sfântu Gheorghe și efortul agenției, AJOFM Covasna, cinci persoane, o parte provenind din grupuri defavorizate, cu școlarizare deficitară, vor beneficia de formare teoretică și practică la locul de muncă. Viitorii ucenici pe parcursul unui an vor beneficia de 100 de ore de teorie iar meseria o vor învăța lucrând, având statutul de angajat și salarul minim pe economie. Totodată statutul de angajat le dă dreptul la asigurare de sănătate, vechime în muncă, iar la finalul anului contractat o diplomă de calificare. Deși angajatorul e stimulat cu 1125 de lei pentru fiecare ucenic, multiplele obligații și birocrația din domeniu au condus la situația de a se găsi cu greu un patron care își asumă aceste sarcini suplimentare.

Privind obiectivele propuse și realizate în 2017, directorul a relatat, că au avut un buget pentru realizarea doar a 27 de cursuri din cele 44 proiectate la începutul anului, astfel că în loc de 600 de persoane au fost formate profesional doar 250. În ciuda acestui impediment în luna decembrie au început 4 cursuri de competențe sociale pentru 70 de persoane provenind din grupuri sociale defavorizate, acestea urmând să-și însușească norme de comportament, elemente de comunicare, adică minimul necesar pentru a se înțelege cu angajatorul și de a realiza obiectivele specifice locului de muncă. A fost demarat deja și un curs de formare a lucrătorilor comerciali la Întorsura Buzăului, iar până la finele lunii se vor definitiva altele, aflate încă un derulare: cel de informatică, de inspector resurse umane, elemente de antreprenoriat, contabilitate, agent de securitate, iar calificarea ospătarilor și manichiuriștilor se va finaliza în 2017.

Bodor Tünde

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.