TURISM 8 decembrie 2017

Vama Buzăului, la un pas de atestare oficială ca stațiune turistică

de Iulia Drăghici - Taraș | 1710 vizualizări

Comuna brașoveană Vama Buzăului, care face parte din Țara Buzaielor alături de localitățile covăsnene Întorsura Buzăului, Sita Buzăului și Barcani, este foarte aproape să primească oficial titulatura de „stațiune turistică de interes local”.

Vama Buzăului are toate șansele ca Ministerul Turismului să îi acorde, la începutul anului viitor, o denumire și clasificarea oficială de stațiune turistică, spun reprezentanții autorităților locale.

„Vama Buzăului a făcut demersurile și se află pe ultima sută de metri în ceea ce privește clasificarea ca stațiune turistică de interes local. Am depus la Ministerul Turismului toată documentația, iar aceasta a fost analizată și se pare că avem toate șansele ca la începutul anului viitor să primim acest titlul de „stațiune turistică”. Prin urmare, tot ceea ce înseamnă infrastructură turistică la nivelul comunei Vama Buzăului nu este doar un moft al nostru, ci este o necesitate imperativă. În Vama Buzăului vin turiști în număr destul de mare. Doar la rezervația de zimbri au fost până în momentul de față undeva la 18.000 – 19.000 de persoane”, a declarat, pentru „Observatorul de Covasna”, primarul Tiberiu Chirilaș.

Principalele atracții turistice

În localitate există peste 140 de locuri de cazare, dar și potențial important pentru dezvoltare în domeniul eco-turismului și agroturismului.

„La noi turismul prinde contur, începe să se dezvolte și aceste tipuri de facilități a infrastructurii trebuie să existe într-o comună ca Vama Buzăului”, ne-a mai spus primarul miercuri, zi în care s-au inaugurat două investiții importante, respectiv un patinoar, primul din istoria comunei și un complex cultural modern.

Principalele atracții turistice din comună sunt Rezervația Naturală „Valea Zimbrilor”, Cascada Urlătoarea, Tabăra de sculptură în lemn, Biserica ortodoxă Vama Buzăului sau Ruinele fostei Capele Catolice.

„Cu un total de 3220 locuitori și o densitate de 20,56 loc./ km², comuna numără 1012 gospodării și 1073 locuințe. Majoritatea populației este axată pe dezvoltarea agriculturii, înființarea de ferme mici, prelucrarea lemnului, dar și pe înființarea și gestionarea pensiunilor turistice și agroturistice.

Așezarea pitorească și hărnicia locuitorilor sunt atribute propice dezvoltării turismului rural și, totodată, promovării produselor naturale. Aici mâncărurile tradiționale sunt puse la loc de cinste, mai ales cele gătite cu brânză, produs cu sortimente variate și recunoscute la nivel național, cu precădere cașul, telemeaua și brânza de burduf (de stână). În Vama Buzăului se desfășoară târguri de produse tradiționale, concursuri meșteșugărești și spectacole folclorice, iar spiritul local este menținut viu și tânăr prin evenimente precum „Fiii Satului” sau Festivalul „Gospodarul Vămășan”. Iarna, în luna decembrie a fiecărui an, se organizează spectacolul „Colinde la Vama Buzăului”, eveniment cu ocazia căruia localnicii, de la mic la mare, împărtășesc comunității spiritul sărbătorilor. Localitatea Vama Buzăului reprezintă, în cadrul conceptului de dezvoltare și promovare a turismului la nivelul județului Brașov, cea mai propice zonă din județ pentru dezvoltarea eco-turismului și a produselor ecologice, la modul general, dar și fiindcă zona include o largă paletă de valori naturale, culturale și istorice”, arată un pliant turistic al Rezervației de zimbrii.

Vama Buzăului are și primul complex de case ecologice din România

În septembrie 2016, tot la Vama Buzăului a fost inaugurată prima casă de vacanță ecologică din primul resort montan de locuințe ecologice din România, care face parte din proiectul Valley 21, realizat în colaborare cu investitori olandezi. Complexul de locuințe va avea 68 de case ecologice, un centru de „ospitalitate”, o zonă comună care va avea o cafenea, dar şi un restaurant unde se vor găsi produse tradiţionale. În plus, aici vor fi construite şi piscine naturale, terase, dar şi un teatru în aer liber.

„Faptul că localitatea este situată la poalele Munților Ciucaș, că drumul de acces este în stare bună și că pe această zonă nu este un trafic rutier intens (localitatea nefiind situată pe un drum naţional s-au european), găsim confirmarea că putem da toată atenţia acestei zone pentru dezvoltarea unui turism viabil, prosper şi de lungă durată”, arată și site-ul oficial, www.comunavamabuzaului.ro.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.