TURISM 7 aprilie 2023

Unde pleacă de Paște covăsnenii care s-au săturat de frig?

de Daniela Luca | 1604 vizualizări

Vacanțele în afara României sunt foarte căutate de covăsneni. Unii preferă să își petreacă sărbătorile pascale la soare, în Egipt, dar aleg și city break-uri în orașe din Europa, spun specialiștii în turism. Aceștia sunt de părere că scumpirile din ultima vreme nu au tăiat din apetitul pentru călătorii. 

„Cei de la noi din județ aleg să meargă în străinătate. Vorbim în primul rând de Egipt, pentru că e mai cald decât la noi, deci nu ninge. Destinația asta nu este aleasă pentru că este mai ieftină neapărat. S-au scumpit și biletele de avion și s-a scumpit și segmentul de cazare, dar totuși este accesibil pentru turiști. Aceștia combină vacanța copiilor cu sărbătoarea pascală. Avem noroc pentru că nu pică pe aceeași dată și sunt mai multe plecări timp de două săptămâni. În afară de Egipt, turiștii de la noi aleg city break-uri la Nisa, Barcelona, stațiunile balneare din estul Ungariei, dar Egiptul este pe primul loc. City break-urile durează cam 3-4 nopți de obicei”, ne-a spus specialistul în turism, László Endre.

În ceea ce privește prețurile, acesta a precizat că o familie cu un copil care alege să își petreacă vacanța de Paște în Egipt, la un hotel de cinci stele, all inclusive, va plăti în jur de 2.000 de euro pentru 7 nopți. 

La capitolul turism intern, hotelul Balvanyos, dar și cele din stațiunea Covasna, vor fi pline în perioada următoare, spune László Endre. Și pensiunile din județ sunt solicitate. Aleg să își petreacă la noi vacanța de Paște mai ales turiștii din marile orașe ale țării, cum ar fi Bucureștiul sau Clujul. 

Anul trecut, județul Covasna a fost vizitat de aproape 156.000 de turiști. Raportul statistic arată că numărul acestora este mai mare comparativ cu anul precedent, dar și raportat la anul de referință 2019.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.