TURISM 3 martie 2020

Ultimele zile de schi la Șugaș Băi

de Daniela Luca | 1729 vizualizări

Pârtia se va închide la finalul acestei săptămâni 

Chiar dacă în calendar a venit primăvara, doritorii să schieze mai pot prinde câteva zile pe pârtia mică de la Șugaș Băi. Conducerea Sepsi Rekreativ anunță că sezonul de schi va fi închis la finalul acestei săptămâni. 

Vremea caldă de iarna aceasta le-a dat peste cap planurile administratorilor celor două pârtii de la Șugaș Băi. Numărul celor care au schiat anul acesta este mai mic comparativ cu cel de anul trecut, spune directorul general al Sepsi Rekreativ, Bodor Lóránd. Totuși, cei care vor să profite de ultimele zile din sezon, sunt așteptați la Șugaș Băi. 

„Pârtia se va închide la sfârșitul acestei săptămâni. Sper că săptămâna asta mai rezistă. Cei care vor să mai schieze, mai au șansa acum, deși condițiile nu sunt la fel de bune. Dacă se închide mai devreme, voi anunța”, ne-a spus Bodor Lóránd.

Totodată, de la începutul sezonului de schi au avut loc nouă accidente pe pârtiile de la Șugaș Băi, conform Salvamont Covasna. 

Pârtia mică a fost deschisă pe 2 ianuarie și are 250 de metri lungime, 60 de metri lățime și grad mediu de dificultate. 

Prețul unui bilet de acces este de 4 lei, iar persoanele care au sub 18 ani, peste 60 de ani, dar și persoanele cu dizabilități vor plăti 3 lei pentru acces. 

Pârtia este deschisă de luni și până joi, între orele 15:00-20:00, vineri - în intervalul orar 15:00–21:00, iar sâmbătă și duminică, între orele 9.00–21.00.

În același timp, patinoarul mobil din fața sediilor Prefecturii și Consiliului Județean a fost închis.  Cei care vor să patineze pot opta în continuare pentru patinoarul acoperit aflat în vecinătatea sălii polivalente Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe. Acesta este deschis publicului vineri între orele 19:00 și 21:00 , dar și sâmbătă și duminică, între orele 11:00-13:00, respectiv 19:00-21:00.

Sursa foto: Facebook/Sepsi ReKreatív

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.