Sezonul de schi a pornit și în Covasna
Pârtia de schi Lőrincz Zsigmond din Orașul Covasna, partea inferioară, a fost deschisă duminică, 30 ianuarie, începând cu ora 14:00.
„Spre regretul nostru - în pofida tuturor eforturilor pe care le-am depus - temperaturile ridicate din acest sezon și lipsa unui strat suficient de zăpadă naturală depusă au făcut imposibilă până astăzi punerea în funcțiune a pârtiei, în condiții calitative acceptabile, motiv pentru care vă cerem înțelegerea.
Reamintesc, că patinoarul artificial în aer liber îi așteaptă în continuare pe practicanții acestui sport, dar, sunt convins că și amatorii de săniuș, de plimbare în natură vor găsi la fața locului cadrul natural pentru petrecerea unor momente de relaxare și distracție!”, a transmis Gyerő József duminică, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.
Acesta a făcut și precizarea că până la sfârșitul sezonului este interzis săniușul pe pârtia mare de schi.
„Partea inferioară a pârtiei, amplasată la o altitudine de 624 de metri are o lungime de 400 de metri şi un grad de dificultate uşoară. Pârtia a fost inaugurată în decembrie 2011, iar în 2012 a fost extinsă la 1000 de metri. Porţiunea inaugurată pe data de 20 decembrie 2012 are un grad de dificultate mai ridicat, mediu spre dificil, putând fi încadrat în categoria pârtiilor pentru schiori avansaţi. Pârtia dispune de instalaţie de nocturnă, teleschi, tun de zăpadă şi parcare gratuită. Începând din sezonul 2018-2019 lângă pârtia de schi s-a amplasat şi un patinoar artificial”, se arată pe site-ul Primăriei Covasna.
Și pârtia de schi de la Valea Mare a fost pregătită pentru pasionații acestui sport începând cu 15 ianuarie.
De asemenea, sporturile de iarnă pot fi practicate în această perioadă și la Șugaș Băi.