TURISM 6 septembrie 2018

Premieră: specialiști de renume în turismul balnear se întâlnesc la Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 1759 vizualizări

Evenimentul, organizat de OPTBR, este unic în România

Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) organizează, în perioada 19 – 22 septembrie a.c., a XIV-a ediție a Bursei și Forumului de turism balnear. Evenimentul este găzduit în premieră de județul Covasna, respectiv stațiunea cu același nume. Aici sunt așteptați specialiști de renume din țară și din străinătate, care vor prezenta informații pe teme de actualitate în domeniu. Programul se va derula la hotelul Căprioara din stațiunea balneoclimaterică de interes național, Covasna.

„Este o premieră faptul că organizăm evenimentul în Covasna, județ și stațiune. După părerea mea, cum le-am mai spus și altora, nu cred că va mai fi curând încă o Bursă la Covasna, așa că ar face bine să se străduiască și să pună în evidență ce are stațiunea și județul”, a declarat miercuri, pentru Observatorul de Covasna, secretarul general al Organizația Patronale a Turismului Balnear din România, Rodica Pencea.

Specialiști din Germania, Franța, Slovenia și Irak

Specialiști în domeniul turismului balnear din Germania, Franța și Slovenia, chiar și un medic din Irak, au confirmat deja prezența la eveniment. Prezentările vor fi expuse către participanți cu ajutorul traducerilor simultane în limba română. La acțiune au fost invitați și reprezentanți ai Ministerului Turismului, reprezentanții Consiliului Județean Covasna, ai asociațiilor de dezvoltare a turismului din județ, primari, dar și reprezentanți ai unităților economice din stațiune sau din împrejurimi.

Evenimentul este unic în România datorită structurii sale, spun organizatorii care explică faptul că acțiunea se derulează pe două planuri importante: Bursa expozițională și Forumul de turism.

Bursa oferă un spațiu expozițional pentru companiile care prestează servicii pentru acest segment de turism (hoteluri balneo/spa agenții de turism, consultanți, alți furnizori de servicii).

În același timp, Forumul vine în completarea evenimentului cu o sesiune de prezentări și dezbateri pe diverse teme: balneologie, cercetare, comunicare, marketing, proiecte naționale sau transfrontaliere, potrivit site-ului www.turismmarket.com.

„Bursa durează de joi de la prânz, până vineri după-masă. Forumul este punctul principal pentru că aducem, în general, vorbitori străini cu informații deosebite și bineînțeles și specialiști din țară. Anul acesta avem vorbitori din câteva țări precum Germania, Franța, Slovenia, dar și ESPA (Asociația Europeană a Stațiunilor Balneare), plus un medic din Irak, care poate aduce turiști după tratament, pentru recuperare”, ne-a mai spus Rodica Pencea.  

La eveniment, „sunt așteptați să participe deținătorii de spații pentru turismul balnear, agenții de turism, producători, distribuitori de produse și echipamente destinate sectorului de turism balnear și spa, cercetători, reprezentanți ai mediului academic și ai presei. Programul cuprinde și momente interesante de relaxare și socializare”, potrivit unei informări publice.

Participanții vor sosi la Covasna miercuri, 19 septembrie. Evenimentul începe oficial joi, 20 septembrie, de la ora 9:30, cu discursurile personalităților invitate. Bursa va fi deschisă de la ora 12:00. De la 14:30 și până la 18:00 vor fi prezentate lucrările Forumului.

Programul continuă și vineri, între 9:30 și 13:00, cu prezentarea lucrărilor Forumului și prezentări la standuri. După o pauză de masă, participanții vor avea ocazia să participe la o vizită în împrejurimi între orele 15:00 și 18:30.

Înscrierile sunt deschise oficial până în 10 septembrie a.c., însă, potrivit organizatorilor acestea ar putea fi extinse încă 2-3 zile.

Anul trecut, evenimentul a fost organizat în județul Harghita, la Băile Tușnad. Printre invitații care au luat atunci cuvântul s-au numărat președintele ESPA, Thierry Dubois și Camelia Tărniceru, director în Ministerul Turismului.

Evenimentul a fost organizat, de-a lungul timpului, în mai multe stațiuni balneoclimaterice, printre care la Călimaneşti-Căciulata și Felix.

Informații suplimentare despre eveniment, dar și despre înscrieri, pot fi obținute pe site-ul www.anat.ro, la secțiunea „Noutăți”.

Sursă foto: Facebook/Stațiunea Covasna - Kovászna fürdőváros.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.