TURISM 28 septembrie 2022

Prefectul de Covasna, de Ziua Turismului: „În județul Covasna avem un patrimoniu foarte important, dar din păcate nu este pus în valoare”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1136 vizualizări

Dealul Csere din zona Măgheruș a fost marți, 27 septembrie, locația unde prefectul județului Covasna, Ráduly István, a susținut conferința de presă lunară. A vrut astfel să marcheze, de la o altitudine de peste 750 de metri, dintr-un platou unde se poate vedea o panoramă cu jumătate din județ, dar și cu o parte din Brașov, Ziua Mondială a Turismului. Prefectul, care este și specialist în dezvoltare rurală și turism, a punctat în acest context că județul nostru are un potențial extraordinar pentru dezvoltare, dar că este nevoie și de implicarea autorităților locale, nu doar a sectorului privat. 

Reprezentantul guvernului în teritoriu, prefectul Ráduly István, a folosit prilejul Zilei Mondiale a Turismului pentru a evidenția importanța acestei ramuri în economie și dezvoltare. 

Turismul este și a fost întotdeauna o putere economică, mai ales după secolul al XIX-lea, întrucât stimulează pozitiv dezvoltarea infrastructurii generale și speciale. În județul Covasna avem cinci centre urbane și 40 de comune, cu peste 120 de localități rurale. Deci comunitatea masivă, ca spațiu, este distribuită în comune. Dacă în comune avem întreprinzători care încep activități în domeniul turismului, atunci automat este solicitat de la administrația locală să aibă o atenție sporită la infrastructura generală, adică să avem sistem de canalizare, să avem rețele de apă potabilă, drumuri și așa mai departe. Și, în același timp, acel întreprinzător poate să dezvolte și infrastructura specială, de exemplu un centru wellness. Turismul, din acest punct de vedere, influențează în mod direct dezvoltarea locală, menține patrimoniul și tradițiile, se creează noi locuri de muncă”, a declarat prefectul județului Covasna. 

O soluție pentru a dezvolta turismul în județ este promovarea constantă și eficientă în afara județului și a țării. Deși a apreciat eforturile Asociației pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna, prin campaniile marca „Visit Covasna”, prefectul a subliniat din nou că nu este suficient și trebuie implicare activă din partea tuturor autorităților. 

„Trebuie consolidat marketingul, întrucât în județul Covasna avem un patrimoniu foarte important, dar, din păcate, nu este pus în valoare. Nu avem trasee interactive destule. Avem la fiecare pas peisaje inedite, avem patrimoniu construit foarte important, și totuși nu avem trasee prin care turiștii care sosesc în zona noastră să poată să petreacă cel puțin trei, patru nopți în care să se încarce și să aibă un program asigurat din partea UAT-urilor. Nu numai întreprinzătorul trebuie să se implice în crearea acestor trasee, ci mai degrabă trebuie să se implice autoritățile locale. Dacă se implică autoritățile locale în creare, vom avea foarte multe rezultate pozitive. (...) Trebuie să facem reclamă în afara ariei noastre de recepție, deci la București, în Ungaria și în alte zone”, a mai spus Ráduly István. 

Acesta a atras atenția și că dezvoltarea trebuie să țină cont de respectul față de natură, care trebuie protejată de poluare și alte agresiuni. 

Prefectul de Covasna, care are titlul de doctor în dezvoltare rurală și turism, a mai spus și că zonele rurale din județ ar putea fi promovate după mai multe tipuri de sate turistice: etnofolclorice (de exemplu, Barcani sau alte sate din zona depresiunii Baraolt, unde tradițiile sunt încă vii), de creație artistică și artizanală (Cernat, Vârghiș și altele), pastorale (Valea Mare), peisagistice (unde s-ar putea încadra aproape toate localitățile rurale din județ), balneare (Hătuica, Olteni și altele), balneoclimaterice (Balvanyos), pentru practicarea sporturilor (Comandău), gastronomice (Sântionlunca) și altele. 

Statistica prezentată de prefect, cu date de la Ministerul Turismului, arată că în județul Covasna sunt înregistrate oficial 252 de unități de cazare turistică, dintre care 21 de hoteluri (18 în centre urbane), cu 3.086 de locuri, 92 de pensiuni (34 în orașe), cu 1.323 de locuri, iar 16 sunt pensiuni agroturistice (toate în mediul rural), cu 179 de locuri.

Potrivit Direcției Județene de Statistică Covasna, anul trecut au vizitat județul 131.670 de turiști, în creștere cu 44% față de 2011 (91.365).

Ziua mondială a turismului este marcată, în fiecare an, la 27 septembrie, în 160 de ţări. Evenimentul a fost sărbătorit prima oară în întreaga lume în anul 1980. Tema din acest a fost „Regândirea turismului" („Rethink Tourism”). 

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.