TURISM 8 ianuarie 2020

Liber la schi și pe pârtia din Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 1665 vizualizări

Autoritățile din Covasna au dat marți, 7 ianuarie, startul sezonului de schi pe Pârtia Lőrincz Zsigmond din stațiune. 

Deocamdată va fi utilizabilă doar partea inferioară, mai lină (albastră) a pârtiei, însă, în funcție de condițiile de zăpadă naturală și artificială la dispoziție în perioada următoare, vom da în folosință și sectorul abrupt (porțiunea superioară). Patinoarul va fi deschis tot conform orarului de vacanță și îi așteaptă în continuare pe iubitorii gheții”, a anunțat prin intermediul paginii de Facebook, primarul orașului Covasna, Gyerő József. 

Anul trecut, la final de noiembrie, a avut loc o acțiune de întreținere a pârtiei, un eveniment devenit deja tradiție. Atunci, edilul ne spunea că investiția în activitățile dedicate sporturilor de iarnă s-a dovedit inspirată până acum, punctând că în iernile trecute au fost perioade în care venea așa de multă lume în zona pârtiei, localnici și turiști, încât coada de mașini parcate aproape că ajungea în oraș. 

Mai mult, ne-a spus acesta, s-a observat un entuziasm tot mai crescut în rândul copiilor și tinerilor, care au astfel șansa să învețe să schieze, dar și să patineze. 

În acest context, Gyerő József a spus că se lucrează la un plan pentru a duce transportul în comun și în zona pârtiei de schi, însă că acest deziderat se va împlini cel mai probabil abia din sezonul viitor. 

Anul acesta, prețurile au rămas exact ca cele de sezonul trecut. Tarifele, aprobate de Consiliul Local, pornesc de la 3 lei pentru o urcare, până la 66 de lei abonamentul pe weekend.

În zonă este rost și de săniuș, pentru că este amenajat, pe un drum forestier, un traseu special pentru așa ceva.  

În sezonul trecut, pârtia a fost deschisă pe data de 26 ianuarie. 

Atunci s-au vândut aproximativ 3.000 de abonamente de persoană pe zi, jumătate de zi sau weekend și 8.000 bilete pentru urcare. 

Pârtia din stațiunea Covasna, inaugurată în 2011 și extinsă în 2012, este cea mai mare din județul Covasna. Pârtia „Lőrincz Zsigmond” are două tronsoane, unul de 400 metri lungime, cu un grad de dificultate ușor, și altul de 1.000 de metri lungime, cu un grad de dificultate mediu. Pârtiile sunt echipate cu teleschiuri și nocturnă. În 2018, autorităţile locale din staţiunea Covasna au achiziţionat trei tunuri de zăpadă pentru pârtia de schi printr-un proiect cofinanţat cu fonduri europene.

În județ mai funcționează încă trei pârtii de schi, la Șugaș Băi, Valea Mare și, mai nou, Întorsura Buzăului. 

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.