TURISM 3 martie 2021

Lacul de la Pădureni, marea speranță și marea dezamăgire a turismului covăsnean

de Daniela Luca | 6009 vizualizări

·        Zona are doar o pensiune clasificată

·        Infrastructura deficitară este cea care stopează dezvoltarea împrejurimilor lacului, spun specialiștii în turism 

·        Investitorii au plecat rând pe rând și au „cedat” locul pescarilor 

Lacul de la Pădureni, cândva printre cele mai căutate puncte turistice din județul Covasna, se numără printre zonele cu potențial turistic imens, însă neexploatat, din diverse motive. Oamenii vin aici doar în sezonul estival, iar în lipsa unor investiții, cum ar fi locuri de cazare sau unități de alimentație publică, se mulțumesc doar cu frumusețea naturii. Unul dintre investitorii care și-au încercat norocul în acel loc ne-a spus că a rămas „cu gust amar” după ce a fost nevoit să plece. Principala problemă este lipsa investițiilor în infrastructură, spun specialiștii covăsneni în turism. Pe de altă parte, autoritățile locale ne-au declarat că depun eforturi pentru ca lacul să revină în administrarea lor, însă nu au avut un răspuns clar în ceea ce privește motivul pentru care se face acest demers. 

Dacă pe timp de vară zona lacului de la Pădureni este animată de mulțimea de oameni care vine la scăldat, la camping sau la pescuit, în celelalte anotimpuri locul pare unul abandonat. Bannere învechite și rupte, noroi pe drumuri, case de vacanță și pensiuni pustii.

Fără să vrei, îți imaginezi cum ar arăta locul dacă ar fi fost în altă țară – o bijuterie exploatată așa cum se cuvine de autoritățile din zonă, un loc de mare interes pentru investitori. În realitate însă, nu te părăsește sentimentul că cineva a blestemat acest petec de pământ. Timpul pare că s-a oprit în loc, sfidat de priveliștea dezolantă care merita mai multă apreciere și mai mult efort din partea celor îndreptățiți să facă în așa fel încât să putem spune că se poate și la noi. 

Infrastructura deficitară împiedică dezvoltarea turismului: „Totul a fost lăsat la voia întâmplării”

Nu se poate vorbi despre dezvoltarea zonei fără infrastructură, spune specialistul  în turism, László Endre. Conform acestuia, pârghiile sunt în mâinile autorităților locale. Într-o situație similară se află și Mestecănișul de la Reci. 

„Din punct de vedere al turismului covăsnean nu este considerată zonă de interes, pentru că nu este pregătită din punct de vedere al infrastructurii. În primul rând, ar trebui să fie canalizare, apă, drum de acces. Astea sunt probleme prioritare. Ar trebui să existe un plan de urbanism. Acolo totul s-a întâmplat așa cum s-a întâmplat. Nu au avut un plan pentru dezvoltarea zonei și asta e o problemă. Totul a fost lăsat la voia întâmplării. Potențialul turistic este unul mare. Sunt și terenuri publice și private acolo, iar situația este la fel de încurcată cum e și la zona de agrement de la Reci”, ne-a spus László Endre.

În zona lacului de la Pădureni există în prezent doar o pensiune clasificată cu nouă locuri de cazare și trei terenuri de campare. Nici în planurile de dezvoltare a turismului covăsnean nu se pomenește despre acest loc.  

László Endre spune că strategia autorităților județene în ceea ce privește dezvoltarea turismului s-ar putea axa pe viitor și pe dezvoltarea punctelor turistice neglijate până acum, iar în capul listei se află și lacul de  la Pădureni. Până atunci însă, autoritățile județene ar trebui să înceapă să rezolve problemele legate de infrastructură, mai spune specialistul în turism. 

„Autoritățile județene se pot implica doar pe plan macro. Acestea ar putea să introducă zona în planul de dezvoltare a turismului covăsnean, dar nu am văzut să fie inclus nicăieri lacul de la Pădureni sau Mestecănișul de la Reci. Optica o să se schimbe. În ceea ce privește conacele de exemplu, care este o viziune de succes, mergem cu ea mai departe, dar acum trebuie să se concentreze autoritățile pe alte locuri de interes turistic neglijate până acum. Problema cea mai mare este, ca și în multe alte locuri, infrastructura. În occident de exemplu, dacă se face ceva, prima dată se face dezvoltarea infrastructurii și după aceea merg mai departe. Nu se începe prima dată cu construcțiile, ci cu baza – apa, canalizarea, electricitatea și drumurile. Toate aceste lucruri sunt în sarcina administrației locale”, ne-a mai spus László Endre. 

Autoritățile locale continuă demersurile pentru a prelua sarcina de administrare a lacului  

Fostul edil al comunei Moacșa, Bács-Benke Lászlo, spunea încă din 2014 că lacul de la Pădureni ar trebui să aparțină de Primăria Moacșa, pentru că este o zonă de interes local. Și actuala conducere continuă aceste demersuri, însă nu a putut să spună clar care este scopul principal pentru care se dorește preluarea sarcinii de administrare a lacului de la Serviciul de Gospodărire a Apelor.

„Noi încercăm să facem în așa fel încât să preluăm înapoi lacul, dar deocamdată este în proprietatea statului, adică a Apelor Române. Am mai făcut niște pași anul trecut ca să preluăm înapoi acel lac și tot încercăm, dar să vedem. A fost dezbătută și problema asta săptămâna trecută cu ministrul Mediului, așa că să vedem ce putem face. Destinația inițială a lacului a fost pentru irigații și a fost înființată Organizația utilizatorilor de apă din comuna Moacșa pentru irigații. Această organizație face un proiect pe sistemul de irigații și atunci și lacul cred că trebuie preluat. La problema din punct de vedere turistic nu pot să dau răspuns”, ne-a declarat primarul comunei Moacșa, Deszke János. 

Am încercat să aflăm de la autorități și câteva date despre planurile în ceea ce privește infrastructura din zona lacului, însă primarul, după ce ne-a spus că revine cu un apel telefonic, n-a mai fost de găsit. 

Este de remarcat și faptul că pe site-ul primăriei Moacșa nu sunt afișate niciun fel de informații la rubrica dedicată turismului, ceea ce sugerează interesul scăzut al autorităților locale în ceea ce privește promovarea acestui domeniu. Sau pur și simplu abilități slabe de comunicare și lipsa transparenței.

SGA: Administrarea lacului necesită personal specializat 

Directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna, Ioan Ilaș, este de părere că trecerea lacului în administrarea autorităților locale nu ar fi oportună, pentru că acest lucru necesită specialiști cu experiență în domeniu. 

„Ca să administrezi un lac ai nevoie de un personal specializat, iar administrația locală nu are. Este destul de complicat pentru că există niște autorizări destul de serioase și dacă nu se dispune de personalul care trebuie și nu se face ceea ce trebuie, plus că trebuie și niște fonduri pentru administrare, atunci lucrurile nu vor funcționa. Eu nu spun că nu se poate, e posibil și așa ceva, dar repet, administrarea implică niște eforturi la care nu ar face față, pentru că noi avem personal specializat prin natura meseriei pe care o facem. Lucrările de întreținere sunt legate în special de eroziunile care apar pe maluri și care trebuie stopate, iar noi facem lucrări atunci când apar și plus partea de turn de manevră, care reglează nivelul  apei în lac. (...) Terenurile din jur sunt ale lor. Sunt două moduri de a face turism în zona respectivă. Cel care dorește să facă turism poate să închirieze pentru agrement o parte din lac, fie poate să facă fiecare pe propria răspundere. Legea Apelor spune că oricine poate să facă baie și să se plimbe pe marginea lacului, dar pe propria lui răspundere. Dacă se face organizat, e nevoie de obținerea unor avize de la noi, de la DSP și din alte locuri ca să ofere siguranță. (...) Normal n-ar trebui să facă nimeni baie acolo, dar legea nu interzice ca pe propria răspundere fiecare să facă ce vrea. În ceea ce ține de turism, au fost câțiva investitori care au încercat să facă ceva, dar majoritatea au dat faliment și nu înțeleg de ce nu merge”, a declarat pentru Observatorul de Covasna, directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna, Ioan Ilaș.

De ce pleacă investitorii din zona lacului de la Pădureni? 

Puținii investitori au plecat rând pe rând, goniți fie pe faptul că turiștii preferă să vină aici doar în lunile de vară, fie din motiv că nu au vrut să intre în „război” cu cei care au închiriat o mare parte din malul lacului. 

„O perioadă am fost și noi acolo și au fost sute și mii de turiști la Pădureni. Între timp, s-au retrocedat niște terenuri. Chiar dacă a fost pe vremuri chiria mare, tot erau investitori la care le mergea și erau și turiști destui. Așa a fost până când a venit o Asociație de Pescari și a început să pună gard și să înconjoare lacul. Am întrebat de ce fac asta și mi-au zis că au închiriat lacul. Nu se știe prin ce licitație. Cred că mai mult prietenește s-a făcut acolo totul. Trebuiau să meargă în partea de sus, pentru că loc este și pentru turism și pentru pescari. N-au vrut să se mute de acolo și așa a fost eliminat turismul de pe marginea lacului. Ani de zile ce a funcționat, doi, trei oameni au rezolvat ca să nu mai fie. Au știut ce fac și au distrus totul cu bună știință. Au trăit foarte mulți din turismul de acolo. Eu am plecat și am rămas cu gust amar după tot ce s-a întâmplat. Păcat de zona aia pentru că din cauza unor interese s-a distrus turismul”, ne-a spus unul dintre investitorii care a părăsit zona lacului în urmă cu câțiva ani și care a preferat să rămână anonim în declarația dată ziarului.

„Deja în septembrie bate vântul pe aici”

Organizația de vânătoare, pescuit sportiv OVPS „Natura Sălbatică” închiriază din 2009 o parte din lac de la SGA și o parte din malul acestuia de la primărie și de la proprietari privați. Reprezentanții organizației spun că au îngrădit zona închiriată doar din motive de siguranță, iar la cerere, oricine poate să intre pe teritoriu. 

„Pe zonele libere este mizerie. Dacă închiriez locul, nu trebuie să am grijă de el? Am îngrădit doar zona unde plătesc chirie. Altfel vin animale nesupravegheate pe aici și fac mizerie sau vin tineri și lasă gunoi. Am afișele la gard cu numărul de telefon și pot fi deschise porțile la cerere”, ne-a spus președintele OVPS „Natura Sălbatică”, Selariu Gyula. 

Acesta spune că turiștii care vin în zonă se mulțumesc cu priveliștea și cu liniștea locului, pentru că alte posibilități de agrement nu mai sunt. 

„Aproximativ 80% dintre cei care vin la pescuit sunt din județul Brașov. Posibilități de cazare nu prea sunt. În ultima vreme au falimentat unii din cauza pandemiei, pentru că oamenii vin cu rulota sau cu corturile pe timp de vară. Noi trebuie să asigurăm curățenia pentru că am închiriat terenul și lacul de la Apele Române. Dacă e murdar, pescarii nu mai vin înapoi. Așa e și cu turiștii. Acum deloc nu avem activitate. Clienți sunt doar în lunile de vară, dar noi plătim chiria ca pe timp de vară. Văd că lumea vine, cumpără terenuri, se construiește, dar pensiunile nu au rezistat. Unii au avut restaurante și au renunțat pe parcurs pentru că n-a mers. Sezonul ține doar trei luni, asta e problema. Deja în septembrie bate vântul pe aici”, ne-a mai spus Selariu Gyula.

Au trecut astfel ani de zile în care subiectul lacului a fost neglijat, cu sau fără intenție, de cei care ar fi avut un cuvânt de spus. Lăsând la o parte motivele pentru care s-a ajuns aici, realitatea este neschimbată. Așa cum afirmă și specialiștii în turism, lucrurile au fost lăsate la voia întâmplării, iar lacul de la Pădureni, cu un potențial turistic deosebit, rămâne doar o baltă de pescuit în care se mai bălăcesc vara turiști îmbuibați cu grătare. 

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
d.ioan romanov, 20 mai 2021
Stimată Daniela Luca,referitor la acest articol menționez lipsa informațiilor corecte. Locații pentru cazare sunt și nu doar una,turiști sunt ,chiar 15.05.2021 am vorbit cu turiști francezi. citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.