TURISM 16 octombrie 2019

Județul Covasna, magnet pentru turiști în prima jumătate a anului

de Daniela Luca | 5638 vizualizări

Peste 70.000 de oameni au vizitat județul în primele șase luni 

În perioada ianuarie-iulie a.c., 71.530 de turiști au sosit în județul Covasna, cu peste 10.000 mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, creșterea este de peste 17%, un coeficient mai mare decât cel înregistrat în județele Harghita și Mureș. Trendul ascendent se datorează mai multor factori, spun specialiștii în turism, dar în special impactului tichetelor de vacanță. Totodată, se pare că nu excelăm la capitolul turiștilor străini. 

Structurile de cazare existente în județul Covasna au înregistrat în prima jumătate a anului o creștere semnificativă a indicelui de utilizare, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Turiștii care au sosit în județ au efectuat 280.448 de înnoptări, în creștere cu 13,3% față de 2018 și peste media pe țară, unde creșterea este de 7,5%. 

Cei mai mulți au ajuns în județul Covasna în luna iulie - 16.396 de persoane, dar și în lunile iunie și mai se înregistrează un număr considerabil de vizitatori. Totodată, statistica relevă că peste 45.000 din totalul turiștilor s-au cazat la hoteluri. De asemenea, similar anilor trecuți, pensiunile și vilele turistice sunt alte opțiuni frecvente la care s-a apelat în prima jumătate a anului 2019. 

O creștere semnificativă a numărului de vizitatori se poate observa în cazul vilelor turistice. Dacă în prima jumătate a anului 2018 un număr de peste 3.700 de persoane au ales această opțiune, anul acesta numărul lor a crescut vizibil, ajungând la peste 5.400. 

Este de remarcat și că turismul rural, devenit recent un fenomen în județul nostru, este în ascensiune. Tot mai mulți orășeni preferă aerul curat și gustul vieții de la țară în timpul vacanțelor.

Turiștii străini, prea puțini la noi în județ 

Așadar, în prima jumătate a anului se înregistrează o creștere de 17,5% raportat la aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, județul Harghita înregistrează o creștere de 13,7%, iar Mureș 7,7%. 

Deși încă nu se cunoaște ponderea pe care o dețin turiștii străini care au sosit în 2019, mai e mult de lucru la acest capitol, spune specialistul în turism László Endre. Spre exemplu, anul trecut, doar 10% din totalul turiștilor au venit din alte țări. 

 „Creșterea este mai mare decât media pe țară. Anul acesta vom depăși numărul de turiști de anul trecut pentru că deja se simte că este un trend foarte bun și acum. Impactul tichetelor de vacanță se simte. Cele neutilizate anul trecut au fost utilizate anul acesta. S-au întâlnit două pachete. Și indicele de utilizare este mai bun decât în celelalte județe. La turiști străini ar trebui să mai lucrăm. Nu se știe încă din ce țări au sosit aceștia în prima jumătate a anului, dar la noi influențează și cei care sosesc în pensiunile contelui Kálnoky, care provin majoritatea din Anglia sau chiar și dincolo de ocean, din Statele Unite. Turiștii care vin din Ungaria nu se pot monitoriza pentru că stau la pensiuni mici care nu sunt raportate, ori stau la rude, școli înfrățite și ies din structura asta de statistică”, a precizat László Endre. 

În ceea ce privește turismul în sezonul de iarnă, vor fi la mare căutare weekendurile de wellness, iar  hotelurile din stațiunea Covasna și Grand Hotel Balvanyos vor fi motorul extrasezonului, spune specialistul. 

„Balvanyos e undeva la 80% coeficient de utilizare, un procent mult peste media națională. Este un proiect de extindere la acest hotel. Au în proiect încă 40 de camere și extinderea spa-ului. Dar au fost și ei afectați puțin de drumul acela care a fost închis și este în reparație”, a mai adăugat László Endre. 

Bloggerii și jurnaliștii din țară, dar și din afară au contribuit la creșterea înregistrată în 2019 

Pe lângă impactul tichetelor de vacanță, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Grüman Róbert, este de părere că și activitatea fructuoasă a Asociației pentru Dezvoltarea turismului se numără printre factorii care au contribuit la creșterea fluxului de turiști în acest an.  

„Am invitat în ultimii ani peste 200 de jurnaliști, bloggeri care au fost turiști în Covasna pentru două, trei zile și au scris despre experiențele lor pe canalele de social media, pe bloguri. Colegii noștri participă la foarte multe târguri de turism, atât în țară, cât și în străinătate. Și cred că în ultimii ani există și o deschidere a antreprenorilor spre turism. S-a văzut că este o cerință pe piață, s-au deschis noi pensiuni, hoteluri sau la cele existente condițiile au fost îmbunătățite. Deci noi vedem turismul ca un pilon de bază a dezvoltării economice a județului Covasna și acest lucru se confirmă și prin cifrele care au fost prezentate de INS”, ne-a declarat Grüman Róbert. 

Referitor la antreprenorii din turism, pentru ca aceștia să poată contribui și mai mult la creșterea numărului de vizitatori, Grüman Róbert spune că ei ar trebui să conlucreze mai mult și să se considere mai mult parteneri decât concurenți.  

Și el este de părere că trendul ascendent se va menține și va fi mai mare de la an la an. 

„Până la urmă investițiile în infrastructură, mă refer aici la autostrăzi, aeroportul de la Brașov vor aduce mult mai repede turiștii în județul Covasna decât acum. Noi am preconizat că finalizarea aeroportului și darea lui în funcțiune va dubla de la un an la altul numărul de turiști care vor vizita județul Covasna”, a mai adăugat vicepreședintele Consiliului Județean Covasna. 

Turist care a vizitat peste 90 de țări, îndrăgostit de județul Covasna

În luna august a acestui an, bloggerul și specialistul în marketing turistic, Răzvan Pascu, a vizitat din nou meleagurile noastre. Cu toate că a cutreierat prin zeci de țări, el spunea atunci că rămâne fascinat de fiecare dată când are ocazia să treacă pe aici. Îi place să redescopere nu doar abundența resurselor turistice care sălășluiesc pe întinderea județului, dar și  oamenii care, spune el, sunt dornici de „a se lăuda” cu bijuteriile covăsnene.

Cu toate că sectorul turistic a crescut puternic anul acesta, noi, cei de aici, știm că peisajele noastre uluitoare, oamenii primitori și gastronomia specifică ar merita și mai multă atenție. După vizita sa, Răzvan Pascu, ne-a spus de ce crede că este bine ca toate să se întâmple la timpul lor, fără grabă. Astfel, în acest ritm, vor fi atrași investitorii potriviți, care vor transforma proprietățile lor în destinații de vacanță și nu doar în locuri de cazare, un lucru extrem de important, în opinia sa. 

Anul trecut, un număr de 118.724 de turiști au trecut pragul județului, iar la cum stau lucrurile până acum, la finalul acestui an se pare că va fi înregistrat un nou record. 

Sursă foto: visitcovasna.com.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.