TURISM 12 decembrie 2020

FOTO De la vis, încă un pas spre realitate: Centrul Balneoclimateric Multifuncțional de la Covasna prinde contur

de Iulia Drăghici - Taraș | 2922 vizualizări

Ideea construirii unui centru balneoclimateric multifuncțional (wellness și spa) în orașul Covasna prinde contur, anunță primarul Gyerő József. În cea mai recentă ședință de Consiliu Local s-a aprobat studiul de fezabilitate. Centrul multifuncțional, despre care autoritățile spun că va aduce o „schimbare de paradigmă în turismul întregii microregiuni” va fi construit pe un teren de aproximativ 3 hectare lângă pârtia de schi din oraș. Acesta va avea scopul de a pune în evidență și valorifica resursele naturale și terapeutice ale zonei.

„Am făcut un nou pas necesar, dar și foarte important pe drumul înființării Centrului balneoclimateric multifuncțional (wellness, spa) în Orașul Covasna.

După ce în anii anteriori am modificat amplasamentul stabilit inițial (noua locație este oferită de terenul de cca 3 ha situat lângă pârtia de schi, din care 2 ha destinate complexului balnear, 1 ha propus a fi concesionat pentru construirea unui hotel), am întocmit și aprobat planul urbanistic zonal, am alocat finanțarea necesară achiziționării studiului de fezabilitate al obiectivului, am parcurs procedurile de achiziție publică a serviciului, am încheiat contractul de întocmire a SF, în ședința de consiliu local de ieri a fost aprobat în sfârșit studiul de fezabilitate întocmit de către firma de proiectare SC NOVELTY AE din București. 

Această documentație conține indicatorii tehnico-economici ai obiectivului, respectiv propunerile pentru soluțiile de arhitectură, rezistență, instalații și de sistematizare a terenului.

Filozofia de bază a studiului și propunerile sale concrete pun în evidență și valorifică, într-o formă inedită, originală și profesionistă resursele naturale și terapeutice endogene ale Orașului Covasna”, a informat, prin intermediul Facebook, primarul Gyerő József.

Totuși, edilul punctează că acesta este doar începutul unui proces îndelungat, pentru că deocamdată nu se știe nici care va fi sursa de finanțare a proiectului, ale cărui costuri se vor ridica la 12 milioane de euro.

Până la atingerea scopului, calea este încă lungă. Urmează munca de tranșee în vederea obținerii finanțării pentru proiectare și executarea lucrărilor de construire (12 milioane de euro este o sumă imensă). Până la sfârșitul acestui an vom înainta  studiul și solicitarea de finanțare către Ministerul economiei – Direcția generală turism - și către Compania Națională de Investiții. Sper, ca până la mijlocul anului viitor să fie evaluată cererea noastră și să avem șansa semnării unui contract de finanțare. Ne bizuim și pe sprijinul parlamentarilor din județ. În cazul unui insucces în fața instituțiilor guvernamentale, avem în vedere și planuri alternative de acțiune.    

Trebuie știut, că toate cheltuielile pentru viabilizarea amplasamentului, inclusiv alimentarea cu energie electrică, gaz metan, asigurarea resursei de apă minerală și gaz mofetic, cheltuielile neeligibile și cofinanțarea celor eligibile cad în sarcina orașului și reprezintă prin ele însele o povară foarte mare ce va greva bugetul local.

Am convingerea, că în ipoteza transformării visului în realitate, această adevărată mândrie a localității și a județului va aduce o certă schimbare de paradigmă în turismul întregii microregiuni!”, mai transmite primarul prin postarea sa.

Potrivit studiului de fezabilitate, centrul va avea în exterior spații verzi, zone pietonale, teren de sport multifuncțional, tobogane acvatice (atât la interior, cât și la exterior), cabinet pentru masaj terapeutic și de relaxare, cabinet de cosmetică, restaurant, bar, saună, mofetă, salină, piscină cu apă minerală, spații pentru relaxare cu șezlonguri și hamace, plus multe altele.

Se dorește crearea unei baze de agrement care să completeze și să diversifice oferta de opțiuni de petrecere a timpului liber atât pentru locuitorii orașului Covasna, cât și pentru turiștii care vizitează zona. Clădirea și amenajările propuse vor contribui la valorificarea cadrului natural, punând în valoare relieful și priveliștea oferită de amplasament, prin crearea de terase și spații pentru relaxare și promenadă și prin orientarea vitrajelor către peisajul montan”, se arată în studiul de fezabilitate.

Costul estimativ al proiectului este de peste 56 de milioane de lei cu TVA.

Centrul va crea și peste 60 de locuri de muncă.

Sursa foto: Facebook. 

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.