TURISM 11 octombrie 2017

Concert Akcent, gulaș gratis din carne de vânat şi recorduri cu cârnați

de Iulia Drăghici - Taraș | 2667 vizualizări

Covăsnenii au prins „gustul” recordurilor naționale și se pregătesc să mai doboare încă două în cadrul celui mai important eveniment gastronomic din județ – Parada Cârnaţilor şi Festivalul Verzei

Printre cârnați și varză, preparatele din carne de vânat și concertele cu artiști celebri își fac loc în programul Paradei Cârnaților și Festivalului Verzei. A XV-a ediție a evenimentului se va desfășura în centrul municipiului Sfântu Gheorghe în weekendul 27 – 29 octombrie.

Peste 30 de echipe s-au înscris deja la concursul de pregătit cârnați, spun organizatorii evenimentului, la doar o săptămână de la lansarea invitației de participare.

„Până acum avem 30 de echipe care au semnalat că o să participe la festival, la parada cârnaților. Noi ne pregătim să putem găzdui 100 de echipe și sperăm să ne atingem obiectivul”, a spus marți vicepreședintele CJ Covasna, Grüman Róbert, în cadrul unei conferințe de presă.

Adrian Sînă revine în județul Covasna în calitate de artist, nu de turist

Nu doar mâncarea îi va scoate pe covăsneni din case în zilele când va avea loc Parada Cârnaților și Festivalului Verzei, ci și concertele care se vor desfășura în cele trei zile de eveniment. Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără Adrian Sînă și formația lui, Akcent, Bagossy Brothers Company sau Nagy Feró.

Trupa Akcent este programată să concerteze sâmbătă, pe 28 octombrie. Bagossy Brothers Company va concerta vineri, iar duminică Nagy Feró.

Artistul Adrian Sînă nu este la prima vizită în județul Covasna anul acesta. Alături de soția sa, Anca Serea, el a participat în vară la una dintre excursiile de informare cu bloggerii din București, organizată de Consiliul Județean Covasna și Asociația de Dezvoltare a Turismului covăsnean. De data aceasta, Sînă renunță la calitatea de simplu turist și vine în Sfântu Gheorghe în postura care l-a consacrat, respectiv cea de artist.

Gulaș din carne de vânat, gratis pentru toți vizitatorii

În premieră, în cadrul Paradei Cârnaților și Festivalului Verzei va avea loc un concurs al asociațiilor de vânătoare, care vor prepara cârnați din carne de vânat. Mai mult, în cadrul festivalului organizatorii vor oferi gratuit spre degustare gulaș din carne de vânat tuturor participanților.

„Este visul nostru, al vânătorilor din județ, să aducem înapoi rețetele culinare din carne de vânat în bucătăria de toate zilele. (...) Carnea de vânat este un produs prin excelență bio pentru că nu are contact cu niciun fel de chimicale pentru că animalele trăiesc doar în pădure. În plus, vânatul este o resursă regenerabilă. (...) Aceasta este carnea care conține cele mai multe proteine, foarte puțină grăsime și foarte multe fibre și vitamine. (...) Vânatul este o bogăție a noastră. Merită să fie recunoscută pentru că se pot face mâncăruri foarte gustoase”, a declarat directorul Abies Hunting, Sárkány Árpád.

Acesta a mai precizat că în interiorul standului Bertis din cadrul festivalului va avea loc o degustare de carne de vânat. „O să facem un gulaș special din carne de vânat, care va putea fi degustat de publicul larg și se poate consuma acolo, la fața locului”, a spus Sárkány.

Recorduri naționale cu cârnați

După ce la începutul lunii octombrie firma Diószegi înregistra un record național neoficial cu cel mai lung kürtőskalács, de această dată Sfântu Gheorghe se pregătește să devină locul unde se vor prepara deopotrivă cel mai subțire și cel mai gros cârnat.

„Dorim să facem cel mai subțire cârnat al țării, dintr-o cantitate de carne de 100 de kilograme, care va avea o grosime de 13-15 milimetri, precum și cel mai gros cârnat, care va ajunge la 50-60 de milimetri diametru”, a spus Berszány Tibor, patronul firmei Bertis.

Înscrierile în cadrul celei de-a a XV-a ediții a Paradei Cârnaților și Festivalului Verzei sunt deschise până vinerea viitoare, pe 20 octombrie. Formularele de înscriere sunt disponibile pe www.paradacarnatilor.ro.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Covasna, în colaborare cu Asociaţia Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV), Asociaţia Unităţilor Hoteliere şi de Alimentaţie Publică, Asociaţia Judeţeană pentru Dezvoltarea Turismului şi Ordinul Cavaleresc Gastronomic „Transylvania”.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.