Băile tradiționale din județul Covasna revin în atenția turiștilor
Cea mai nouă locație, reabilitată cu ajutorul unei clăci tradiționale, este la Zăbala
În mijlocul pădurilor din județul Covasna, în sânul naturii, departe de ochii curioșilor se găsesc câteva oaze de liniște și relaxare: băile tradiționale. Câteva dintre ele, recent reabilitate cu ajutorul unor voluntari din Ungaria, prin coordonarea Asociației Vinca Minor și-au recăpătat strălucirea și utilitatea și sunt pregătite să își aștepte turiștii dornici de o escapadă departe de agitația urbană.
Zăbălenii se pot bucura de o nouă atracție turistică
Asociaţia Vinca Minor, în organizarea Fundaţiei Ars Topia a Primăriei Zăbala şi Fundația Roy Chowdhury-Mikes, au lucrat împreună cu peste 80 de voluntari în perioada 25 iulie – 4 august la construirea Băilor Csipkés din Zăbala în cadrul unei clăci tradiţionale.
În cadrul evenimentului, voluntarii au ajutat la construirea unui mic bazin de apă dulce, a unui vestiar, o filagorie, un loc pentru foc, un loc de joacă, un punct pentru meditaţie, un gard şi alte câteva elemente. Pentru toate atracțiile construite au fost amplasate panouri cu informații. Deși vremea le-a dat bătăi de cap în primele zile, ploaia formând un strat gros de noroi ce a îngreunat lucrările, voluntarii s-au bucurat de soare în ultimele zile ale clăcii.
„Construcțiile planificate s-au ridicat în sfârșit, aproape din nimic s-a născut ceva nou, datorită perseverenței și colaborării. Sperăm ca cei din comunitatea zăbăleană să trateze Băile Csipkés ca o valoare pentru sat, să o îngrijească, deoarece nu doar atracția turistică trebuie păstrată, băile pot fi ca o oglindă vie a satului”, transmite Asociația Vinca Minor prin pagina de Facebook.
Baie tradițională gratuită pentru turiști și pentru localnici
Băile tradiţionale secuieşti, în fapt nişte piscine din lemn în aer liber construite în apropierea izvoarelor de apă minerală, pot fi folosite gratuit atât de către localnici cât și de turişti.
„În fiecare an avem o colaborare cu Fundația Ars Topia din Budapesta și avem ca scop refacerea și construirea de băi tradiționale specifice zonei Covasna. Este al patrulea an de când colaborăm cu această fundație și în fiecare an găsim o locație și construim o nouă baie cu apă minerală pentru turiști sau pentru comunitatea locală. Nu există nici o taxă pentru intrare, poate merge oricine. Noi organizăm această clacă anual, acum trebuie să găsim o nouă locație pentru anul următor”, a declarat pentru Observatorul de Covasna managerul proiectului și președintele Asociației Vinca Minor, Para Zoltán.
În 2014, aproximativ 100 de persoane au participat la o clacă în Valea Zălanului unde s-au construit o baie tradiţională cu apă minerală, o mofetă şi spaţii de picnic şi focuri de tabără.
Albert Zoltán, şeful Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului din cadrul Consiliului Judeţean Covasna, din 2014, a declarat atunci, că aceasta este cea de-a patra baie tradiţională care se construieşte în judeţ cu sprijinul Fundaţiei Ars Topia, al localnicilor şi al mai multor studenţi din Ungaria.
„E important nu numai faptul că aceste locaţii au fost reînviate, ci şi faptul că aceste clăci contribuie la formarea unui spirit comunitar. Unii vin cu munca, alţii vin cu materialele, alţii donează făină, gem, ouă sau orice altceva pentru hrana oamenilor. E important pentru că dacă cineva este implicat într-un fel sau altul atunci devine mai sensibil şi mai responsabil”, explică acesta.
Atracția turistică promovată pe aplicația județului Covasna
Locațiile, care pot deveni magneți pentru turiștii din țară și străinătate, vor fi promovate prin mijloacele deținute de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) Covasna, potrivit reprezentanților acesteia, care subliniază că fiecare astfel de lucrare aduce în primul rând beneficii turismului local, care primește o nouă atracție pentru vizitatori.
Covasna este în primul rând o stațiune balneoclimaterică ce dispune de o varietate de surse de ape minerale, de numeroase mofete (emanații de CO2) și de un cadru natural pitoresc, ideal pentru un sejur de relaxare si refacere. Elementele construite la Zăbala, vor ajuta astfel la păstrarea titlului de stațiune balneoclimaterică, precum și la promovarea zonei printre străini și nu numai.
„Este o inițiativă foarte bună și o să fie un element nou în pachetele turistice”
Deși gratuitatea se aplică, evident, și localnicilor, potrivit experților în turism, aceștia nu par să fie foarte interesați să utilizeze aceste noi locații de relaxare.
„După experiența noastră, am observat că localnicii nu prea sunt interesați de aceste băi, în același fel cum erau pe vremuri. Străinii sau oamenii din zonele urbane în schimb sunt mult mai interesați. Baia populară o să fie inclusă în programele care valorifică și celelalte atracții turistice din zonă, precum Castelul, pensiunile din zonă și vom face un pachet turistic. Pot să spun că odată cu apariția tichetelor de vacanță s-a intensificat circulația turistică internă. Acum nu numai străinii vin la Castel și la pensiunile din zonă, ci și cei care până acum nu și-au permis să meargă să viziteze Castelul și să stea două-trei nopți. Acestă atracție poate să fie acum inclusă în programele turistice. Doar o paranteză: să fie și menținută! Cunoaștem multe exemple negative unde s-au făcut lucruri prin muncă voluntară, iar peste doi-trei ani s-au distrus pentru că nu s-au întreținut. Este o inițiativă foarte bună și o să fie un element nou în pachetele turistice”, a subliniat analistul în turism al Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) Covasna, Kopacz Zsuzsa.
Așadar, localnici sau turiști, cadrul natural al județului Covasna are, așa cum ne-am obișnuit deja, o mulțime de surprize care abia așteaptă să fie descoperite și care, cu siguranță, merită îngrijite.
Cătălina Dragomir