Aplicația mobilă Visit Covasna, descărcată de peste 4.600 de utilizatori
Aplicaţia mobilă Visit Covasna County, prin intermediul căreia se pot obţine informaţii despre atracţiile turistice, unităţile de cazare şi evenimentele organizate în zonă, a fost descărcată de peste 4.600 de persoane până în prezent, se arată în raportul de activitate al Asociației pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna. În 2022, în afara României, aplicația a fost folosită cel mai mult în Ungaria, Germania, dar și în Marea Britanie.
Anul trecut, s-au înregistrat 808 descărcări de pe Android și 263 de pe IOS, conform datelor prezentate de conducerea Asociației pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna. În ceea ce privește accesările, în 2022 au fost în total 2.516.
Astfel, din 2017 până în prezent, 4.685 de persoane au fost interesate de aplicație. Aceasta este disponibilă în trei limbi – română, maghiară şi engleză - și poate fi descărcată gratuit de pe Google Play sau din AppStore.
„În 2022, în afara României, aplicația Visit Covasna a fost cea mai folosită în Ungaria, Germania și în Marea Britanie, iar în România, în orașele București, Sfântu-Gheorghe, Brașov și în Constanța. Din străinătate website-ul a fost cel mai accesat din Ungaria, Statele Unite, Germania și Olanda, iar în România, din orașele București, Brașov, Sfântu Gheorghe, Covasna și Constanța”, se arată în raportul prezentat de directoarea asociației, Deák Gyöngyvér.
Pagina Visit Covasna are peste 40.000 de mii de urmăritori pe Facebook și peste 8.000 pe Instagram.
Modelul de comunicare al Asociației pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna se axează în prezent pe trei strategii. Prima este „Istoria trăită”, care cuprinde Ținutul Conacelor și turismul cultural. A doua este „Sănătate din natură” și cuprinde apele minerale și mofetele, iar cea de-a treia este „Natura îmblânzită”, care se axează pe ecoturism.
Un număr de 155.836 de turiști au vizitat anul trecut județul Covasna. Cifra a crescut cu 14% față de anul de referință – 2019. Creșterea se datorează impactului tichetelor de vacanță, dar și campaniilor de promovare a atracțiilor turistice din județ în mediul online și la târgurile de specialitate, spun specialiștii în turism.
Sursa foto: Visit Covasna/Facebook