Suprafeţele agricole irigate vor ajunge la 8% din total în cel mult 5 ani, conform Direcţiei Agricole
Suprafeţele agricole irigate din judeţul Covasna vor ajunge, în maximum cinci ani, de la 3% la 8% din total, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Direcţiei Agricole Covasna, Konczei Csaba.
Potrivit acestuia, la ora actuală, în judeţul Covasna sunt irigate doar aproximativ 3800 de hectare de teren, respectiv 1598 în zona Ghidfalău-Câmpu Frumos, unde vechea reţea a fost modernizată de Asociaţia utilizatorilor de apă pentru irigaţii (UAI) şi 2200 hectare în zona Cernat-Târgu Secuiesc, unde sunt folosite ape supraterane din pâraiele Cernat şi Turia, precum şi câteva captări mici realizate în anul 2015, cu sprijinul Asociaţiei Agrosic.
Konczei Csaba a menţionat că, în anul 2016, a fost înfiinţată Asociaţia utilizatorilor de apă pentru irigaţii Moacşa, care a preluat amenajarea de la Moacşa-Leţ şi o va pune în funcţiune cel mai probabil anul viitor, pe o suprafaţă de 1600 de hectare.
De asemenea, anul acesta a fost înfiinţată o asociaţie similară în zona Sântionlunca-Ozun, care va prelua 1064 hectare.
„A fost foarte greu să îi convingem pe oameni, deşi au numai avantaje de pe urma irigaţiilor. Le-am spus că aducerea apei până la hidrant este gratuită, cheltuielile sunt acoperite de stat şi ei plătesc doar apa pe care o folosesc, că pot accesa fonduri pentru modernizarea sistemului de irigaţii, dar tot au existat tot felul de păreri. 51% dintre proprietari trebuie să fie de acord să intre în asociere şi abia după şase convocări am reuşit să îi lămurim“, a spus Konczei Csaba.
Acesta a adăugat că au început discuţii şi pentru înfiinţarea UAI la Telechia şi Brateş, care vor administra circa 400 de hectare de teren irigabil.