ECONOMIC 7 iunie 2015

Prima emisiune de titluri de stat pentru populație din ultimii 10 ani

de Agerpres | 899 vizualizări

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) lansează, luni, prima emisiune de titluri de stat pentru populație din ultimii 10 ani, emise prin Bursa de Valori București, perioada de subscriere urmând să să încheie în data de 19 iunie.

Valoarea nominală a unui titlu de stat va fi de 1.000 de lei, iar titlurile sunt emise pe o perioadă de doi ani. Emisiunea va fi scadentă la data de 25 iunie 2017.

„La data solicitării, prin completarea formularului de subscriere, persoanele fizice vor indica nivelul dobânzii la care doresc să cumpere titluri de stat, care trebuie să fie cuprins în intervalul 1,75% — 2,15% pe an. Dobânda plătită investitorilor va fi fixă, nivelul acesteia urmând a fi stabilit și comunicat de către MFP la momentul alocării emisiunii, în data de 22 iunie 2015”, se arată într-un comunicat al MFP.

Finanțele vizează să atragă prin această emisiune 100 de milioane de lei, însă valoarea ofertei poate fi majorată, în funcție de cererea înregistrată în perioada de subscriere.

Dobânda acestor titluri de stat va fi stabilită ulterior perioadei de subscriere, respectiv pe 22 iunie, în funcție de ordinele de subscriere plasate de investitori, iar prima zi de tranzacționare la BVB a titlurilor de stat pentru populație va fi 26 iunie.

Oferta va fi intermediată de un consorțiu de bănci format din Banca Comercială Română, BRD-Groupe Societe Generale și Raiffeisen Bank.

Potrivit autorităților, dobânda și câștigul de capital obținute de investitorii persoane fizice din deținerea și tranzacționarea titlurilor de stat emise de statul roman sunt veni­turi neimpozabile. De asemenea, maximul intervalului de dobândă la care poate subscrie populația va fi mai mare față de randamentul actual al titlurilor de stat cu aceeași maturitate (2 ani). Vânzarea titlurilor de stat pe bursă va permite conservarea dobânzii acumulate până la momentul tranzac­ției spre deosebire de alte investiții la care dobânda se pierde în cazul în care respectiva investiție nu este păstrată până la maturitate sau pe un anumit termen predefinit.

Nu vor fi percepute comisioane în procesul de subscriere a titlurilor de stat de către populație, indiferent de modalitatea aleasă de cumpărător (cu numerar, direct la ghișeul bancar sau prin ordin de plată/transfer bancar), în cazul în care se utilizează una din cele trei bănci din sindicatul de intermediere.

Conform prospectului emisiunii, oferta are o durată totală de zece zile lucrătoare (8-19 iunie 2015), iar programul de subscriere este de la 9,00 la 17,00, în fiecare zi lucrătoare, cu excepția ultimei zile, când subscrierile vor putea fi înregistrate numai între orele 9,00—13,00. După expirarea Perioadei Ofertei nu mai sunt acceptate subscrieri de la investitori.

Ministerul Finanțelor Publice, împreună cu consorțiul care va intermedia oferta de vânzare și Bursa de Valori București vor organiza un roadshow cu prezentări în Timișoara (9 iunie), Cluj-Napoca (10 iunie) și București (11 iunie).

Finanțele nu au mai emis titluri de stat pentru populație din 2005, când utiliza rata inflației ca referință pentru randament, la care se adaugă o marjă fixă.

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.