Patronate: Creșterea accizei la carburanți va duce la majorarea prețurilor la toate bunurile și serviciile
Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) dezaprobă măsura creșterii accizei la carburanți, considerând că aceasta va duce la majorarea prețurilor la toate bunurile și serviciile, putând antrena o nouă tendință inflaționistă după o perioadă de relativă stabilitate a prețurilor în România, dar și la închiderea unor firme românești de transport și, implicit, pierderea unor locuri de muncă.
Într-un comunicat remis miercuri AGERPRES, UNPR subliniază că transportatorii vor fi nevoiți să crească tarifele de transport, fapt care le va aduce prejudicii în relațiile contractuale pe care le au cu beneficiarii lor.
De asemenea, UNPR avertizează că majorarea prețurilor la carburanți va antrena reducerea, în mod cert, a cantităților de carburant vândute, deoarece transportatorii care efectuează curse externe vor alimenta în țările de tranzit, unde prețurile vor fi mai mici decât în România (ex. Austria). Având în vedere ponderea carburanților în tarifele de transport, firmele românești vor fi serios concurate de firme din alte țări, unde aceste costuri sunt mai reduse, ducând în unele cazuri la reducerea flotelor sau chiar la închiderea unor firme românești de transport, atrage atenția patronatul.
„Suntem alături de toate firmele noastre, dar și de organizațiile profesionale din domeniul transporturilor, în demersurile lor de a stopa implementarea măsurilor de creștere a accizelor la carburanți, acestea fiind, pe termen mediu și lung, un impediment pentru dezvoltarea firmelor de transport românești, pierzând unele din contractele pe care actualmente le dețin, existând și riscul pierderii unor locuri de muncă“, spune UNPR.
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a anunțat, pe 30 august, la începutul ședinței de Guvern, că accizele la combustibil vor crește în două etape, de la 15 septembrie și de la 1 octombrie, cu câte 0,16 lei pe litrul de combustibil.
Ministrul a spus că măsura de creștere a accizelor la combustibil va fi luată în etape, pentru a nu produce un șoc la nivelul consumului care poate genera creșteri de preț.
„Această măsură se produce în etape pentru a nu produce un șoc la nivelul consumului, șoc care poate genera creșteri de preț, ar urma scăderi de consum și poate afecta bugetul de stat, având încasări mai mici la bugetul de stat și nu se mai atinge un obiectiv“, a afirmat Mișa.