ECONOMIC 19 iulie 2017

Numărul firmelor intrate în insolvență urcă din nou după 3 ani și jumătate

de Covasna Media | 1435 vizualizări

Numărul firmelor intrate în insolvență în primul semestru al acestui an a crescut cu aproape 5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, aceasta fiind prima creștere înregistrată în ultimii 3 ani și jumătate. Cele mai multe firme intrate în insolvență în acest an sunt din București, Iași, Bihor, Constanța, Cluj, Timiș.

Potrivit Profit.ro, numărul total al firmelor intrate în insolvență a depășit 4.670.

Astfel, pentru prima dată din 2014, numărul firmelor intrate în insolvență este din nou în tendință de creștere, după scăderi anterioare, de la semestru la semestru și de la an la an.

În semestrul I 2016 intraseră în insolvență 4.468, iar pe întregul an total cifra s-a oprit la 8.371 firme, sub nivelul înregistrat în semestrul I 2015 (5.736) și pe ansamblul acelui an (10.269). În semestrul I 2014 , intraseră în insolvență 13.031 firme (20.696 pe întregul an), de asemenea sub cifrele anului precedent (14.726 în semestrul I 2013 și  29.587 în total).

Anul 2017 începuse de altfel cu stângul, numărul firmelor nou-intrate în insolvență în primul trimestru crescând cu 12% (la 2.700) față de aceeași perioadă din 2016, iar creditele neperformante generate de companiile cu probleme urcând cu 20%, la circa 600 de milioane de lei. (...)

Firmele în insolvență generează o treime din valoarea restanțelor la plată către furnizori și alți creditori nebancari, iar, în dinamică, restanțele totale nebancare ale companiilor aflate sub protecția instanțelor au crescut cu 20% între iunie 2015 și iunie 2016.

Și băncile resimt un impact ridicat al companiilor insolvente, în condițiile în care acestea generează 44% din stocul de credite neperformante la nivelul lunii decembrie 2016, și 72% din totalul împrumuturilor restante peste 90 de zile, cu o valoare totală de peste 10 miliarde de lei.

Companiile care au intrat în insolvență după iunie 2014 generează 28% din volumul expunerilor cu întârziere la plată de peste 90 de zile.

Companiile insolvente generează și puțin peste jumătate din datoriile către bugetul de stat, în condițiile în care volumul restanțelor a crescut cu peste un sfert între iunie 2015 și iunie 2016. BNR explică evoluția prin faptul că statul a obținut aceeași prioritate în privința creanțelor bugetare cu restul creditorilor.

Teme articol: firme datorie insolventa BNR
Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.