Asociaţia AgroSIC se implică în extinderea programului Gastro Local la nivelul judeţului
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AgroSIC se implică în extinderea programului Gastro Local în judeţul Covasna, sprijinind înfiinţarea unei reţele de gospodării care să servească turiştilor mâncăruri tradiţionale, din produse locale.
Directoarea asociaţiei AgroSIC, Igyártó Réka, a declarat că în judeţ există, la ora actuală, un singur punct gastro local, în localitatea Bixad, dar foarte multe persoane s-au arătat interesate de această oportunitate.
„Vrem să punem pe picioare o reţea Gastro Local în tot judeţul. Ideea nu este nouă, a pornit de la Ivan Patzaichin şi de la Deltă, pentru că acolo încercau să-i ajute pe oameni să servească turiştii. (...) Nu facem singuri aceste demersuri, ci împreună cu Oficiul de Zonă Montană Bodoc, care organizează cursurile. (...) Cursul este gratuit şi este accesibil pentru oameni din zona rurală. (...) Noi nu vrem să îi învăţăm pe oameni să gătească, pentru că ei ştiu foarte bine acest lucru şi ştim şi gusturile noastre din judeţul Covasna, care sunt foarte bune, sunt de admirat. Numai că mai trebuie să-i ajutăm pe oameni să deschidă puncte gastronomice locale, ca să poată să valorifice aceste gusturi, precum şi produsele tradiţionale, produsele locale. (...) Eu aş dori să valorificăm produsele noastre locale, pentru că avem, şi de ce să nu folosim produsele noastre, de ce să nu arătăm că avem? Mergem către bio, către tot ce este natural, către ce avem în jurul casei, de ce să nu valorificăm acest lucru? Punctele gastro sunt de fapt nişte restaurante de casă, cum ar veni, pentru că cei care termină cursul acesta au voie să găzduiască 12 persoane deodată care vin în vizită la ei, 12 turişti, care, practic, pot să aleagă din meniul care se pregăteşte şi pentru familia gazdă, meniuri tradiţionale”, a declarat Igyártó Réka, pentru AGERPRES.
Aceasta a mai adăugat că asociaţia AgroSIC va acorda celor interesaţi asistenţă tehnică şi pentru obţinerea documentelor legale pentru înfiinţarea unui punct gastronomic şi se va ocupa şi de promovarea reţelei gastronomice.
„Eu sunt ferm convinsă că AgroSIC poate să ajute, să promoveze aceste puncte gastro locale sub acelaşi brand, care este denumit Taste Covasna, adică Gustă Covasna, şi cred că este important să promovăm pe toată lumea sub acelaşi brand. Dacă te duci la Vârghiş, spre exemplu, sau dacă te duci la Întorsura Buzăului şi dacă vezi brandul respectiv, atunci ştii că este un punct gastronomic local şi e mult mai uşor şi pentru cei care se ocupă de punctele gastro locale ca să aibă publicitate, să aibă vizibilitate. (...) Noi ajutăm oamenii, pentru că, după ce termină cursul şi obţin diploma, trebuie să mai obţină şi o formă juridică, autorizaţie sanitară şi aşa mai departe, şi noi îi ajutăm şi cu asta, le acordăm asistenţă”, a menţionat directoarea AgroSIC Covasna.
Potrivit acesteia, cursurile au fost deja organizate la Bixad, unde au participat 27 de persoane, şi la Vârghiş, unde s-au înscris 52 de persoane, precum şi la Ozun, la Poian şi la Întorsura Buzăului, însă pot fi organizate în orice localitate din judeţ, în care există interes. De asemenea, se are în vedere şi realizarea unei hărţi cu punctele de gastronomie locală certificate.
„Eu sunt foarte bucuroasă că sunt atât de mulţi interesaţi (...) şi vrem să facem şi o hartă gastro pe care să se regăsească aceste puncte. Deocamdată va fi online, dar vom face şi o hartă fizică pe care să o dăm cadou turiştilor sau să o punem în circuitul tourinfo, dacă ni se permite şi la aeroport, la agenţiile de voiaj, ca să aducem cât mai mulţi turişti. (...) E un trend care tinde spre acest lucru şi e un lucru foarte bun. Eu am fost la punct gastronomic local, am şi mâncat, mi-a şi plăcut foarte mult, pentru că e altfel atmosfera. Ce poate să ofere mai mult decât un restaurant? Gusturile bunicii, în primul rând şi, în al doilea rând, atmosfera familială în care intri. Eu nu cred că e o concurenţă pentru restaurante, ci e un alt model de a servi turiştii”, a mai spus directoarea AgroSIC Covasna, Igyártó Réka.
Foto: Agrosic/Facebook