ECONOMIC 19 decembrie 2017

Agricultorii au încheiat un an bun

de Covasna Media | 821 vizualizări

În 2017 s-au obținut producții record la mai multe culturi

La ultima conferință de presa din 2017, Konczei Csaba, cel care din postura de director conduce Direcția Județeană Agricolă, a declarat ca scopul instuției este acela de a fi cât mai aproape de fermieri iar acest lucru se reflectă în rezultatele foarte bune înregistrate în acest an de producătorii agricoli covăsneni.

„În atingerea scopului mai sus amintit Direcția a înaintat câteva propuneri de modificări de acte normative, în special privind amenajamentele pastorale, care se regăsesc în legislația în vigoare. Ministerul la rândul lui s-a străduit să facă o legislație mai coerentă, deși încă există probleme în domeniu, și nu puține” - a spus Konczei.

Totuși, anul 2017 poate fi caracterizat ca unul pozitiv dacă luăm în considerare că a început un amplu program de reabilitare a sistemelor de irigație, pentru realizarea căruia pentru care a fost stabilit un buget de 1,015 miliarde lei. Județul Covasna va intra în acest program probabil în etapa a 3-a (în 2019), când se vor construi sisteme noi, fiindcă la noi cele vechi sunt uzate, mai puțin cel de la Moacșa. Cu toate acestea și acolo s-a înființat Organizația Utilizatorilor de Apă (OUI), care urmeaza să preia sistemul de la ANIF (Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare), iar în zona Ozun-Santionlunca s-a costituit un alt OUI, care de asemenea a făcut primii pași, întocmind documentația necesară pentru a proceda la fel ca și cei de la  Moacșa.

În anul curent s-a dezvoltat și Sistemul Național Antigrindină, având rolul să protejeze producția agricolă de distrugerile majore provocate de grindină lansând unde sonice în nori, care împiedică formarea particulelor de gheață. În prezent sunt amenajate 34 de asemenea stații pentru tunurile sonice, cu raza de acoperire a suprafeței de 500 mii hectare. Zonele preponderent afectate de acest fenomen natural este a județelor Vrancea, Prahova și Iași, de aceea aici se află și majoritatea acestor tunuri antigrindină, cea mai apropiată de noi fiind la Focșani.

Dincolo de programele inițiate de minister, natura în 2017 a fost foarte darnică și a onorat eforturile agricultorilor români. Atât la nivel național, cât și la nivel județean s-au înregistrat producții record, cu 30-35 % peste medie, aceasta și datorită condițiilor meteorologice favorabile. Precipitațiile au venit aproape planificat, perioadele socotite secetoase s-au transformat in perioade mai ploioase, astfel la grâu și secară s-a obținut producție record de 10 164 milioane de tone pe țară, la triticale 4836 kg/ha, la rapiță 2844 kg/ha, mazăre 2776 kg/ha, soia 2381 kg/ha, porumb 5854 kg/ha, cartofi 18848 kg/ha și struguri 6520 kg/ha.

“În județul nostru producătorii agricoli s-au bucurat  de o recoltă bogată, mai ales la culturile specifice zonei: la cartofi s-a obținut 27855 kg/ha, la rapiță 3423 kg/ha, ambele fiind peste media națională. La porumb în Covasna avem 5800 kg/ha, deși recoltarea nu s-a făcut încă în totalitate, la orz-orzoaică 3600 kg/ha, la grâu 4367 kg/ha, și acestea în condițiile în care nu suntem o zonă cerealieră.”-sunt date oferite de Konczei Csaba.

Directorul a menționat și faptul că, datorită numărului de personal crescut față de anul trecut, direcțiile au obținut datele referitoare la recoltare pe teren, direct de la producători, cifrele astfel probabil au o marjă de eroare mai mică decât cele de până acum.

Konczei a mărturisit, că la început a fost sceptic în privința accesării subvențiilor pentru producția de tomate pe plan local, însă programul a fost de succes și în județul Covasna, cei trei producători au îndeplinit condițiile de atribuire a subvenției pentru producția de tomate în extrasezon, adică au obținut și comercializat minimum 2000 de kilograme din sere, până la întocmirea raportului. Ei au de gând să continue această activitate findcă le-au ieșit socotelile, ba chiar dorec să investească în dezvoltare.

Bodor Tünde

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.