Abator de bovine la Câmpu Frumos
Suma investiției ajunge la 11 milioane de euro
Un abator și un complex de prelucrare și ambalare a cărnii de vită va fi inaugurat în vara anului viitor în Parcul Industrial din Sfântu Gheorghe. În acest sens, marți 5 martie, a fost semnat un contract între conducerea Parcului Industrial și proprietarii „Cultivo”, iar lucrările de construcție vor începe în scurt timp. Complexul vrea să vină în ajutorul producătorilor din zonă, dar și să creeze noi locuri de muncă.
„Cultivo”, complexul de prelucrare și ambalare a cărnii de vită este o investiție privată care va avea sediul în Parcul Industrial din Câmpu Frumos. Abatorul și uzina vor crea aproximativ 60 de locuri noi de muncă pentru localnicii din zonă, iar capacitatea uzinei va face posibilă prelucrarea a 100 de animale și ambalarea a 40 de tone de carne în opt ore.
„Piața cărnii din România este axată pe export momentan, adică fermierii cresc animalele respective până la o anumită greutate, vin la export, iar carnea ambalată vine din export în România și tendința asta am vrea să o schimbăm puțin înființând un abator de vită și un complex de prelucrare și ambalare a cărnii care o să aibă o capacitate de 100 de capete pe zi în 8 ore și 40 de tone de carne prelucrată cu care o să înființăm cam 60 de locuri de muncă. Astfel o să ajutăm și fermierii mici din zonă într-o rază de 200 de kilometri ca să dăm o piață pentru produsele lor. Investiția ajunge la 11 milioane de euro”, a spus marți, 5 martie, în cadrul unei conferințe de presă, administratorul societății Cultivo, Gyergyai Botond.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, consideră că această investiție face parte dintr-un domeniu foarte important pentru regiune, iar deschiderea noului abator și a uzinei vine cu beneficii semnificative nu doar pentru producătorii din zonă, ci și pentru consumatori.
„Este foarte important și din punct de vedere al faptului că până la urmă totul ajunge într-un sistem integrat. Până acum problema era că mai ales cei din mediul rural nu știau când, cum, la ce costuri, cu ce eventuale profituri sau pierderi pot să vândă animalele, iar în condițiile în care vedem că importurile sunt masive în România, deficitul comercial este în creștere de la an la an, aici vorbim despre o producție locală prin care îi ajutăm și pe fermierii locali și practic în loc să le importăm vom avea material produs aici în secuime pentru toată țara, nu material, ci mâncare de bună calitate, carne de bună calitate”, a spus Antal Árpád în cadrul aceleiași conferințe de presă.
Pentru că formarea unei piețe competitive în domeniul zootehniei poate asigura un trai decent, printre obiectivele „Cultivo” se numără și promovarea agriculturii în rândul tinerilor.