ECOLOGIE 15 aprilie 2022

În Valea Crișului, un sac de gunoi aruncat la întâmplare costă 5.000 de lei

de Diana Pantelimon | 3692 vizualizări

Primarul din Valea Crișului, Kisgyörgy Sándor, a fost întâmpinat luni dimineața de un sac de gunoi aruncat la intrarea în sat. Făptașul a fost prins și amendat cu 5.000 de lei, a anunțat edilul pe pagina sa de Facebook.

În sacul de gunoi aruncat s-a găsit un plic cu datele unei persoane care, fiind contactată de către autorități, nu și-a recunoscut fapta. 

„Revolta mea a fost uriașă ieri dimineață când această priveliște m-a întâmpinat la intrarea în satul nostru. Supărarea mea nu a fost atenuată nici de faptul că am reușit să-l identific pe „dăruitor”. Făptașul nu este din satul nostru.

Apoi mi-am dat seama că de fapt acesta a făcut un lucru foarte bun pentru noi. Având în vedere situația economică de astăzi și bugetul satului nostru, avem nevoie de astfel de oameni și acțiuni. În casieria primăriei este loc pentru fiecare leu. Aruncarea unui singur sac de gunoi pe teritoriul satului nostru va costa 5.000 de lei. M-am gândit să anunțăm o campanie de colectare cu titlul „Iubim Ținutul Secuiesc, așa că ne vom împrăștia gunoaiele în satul Valea Crișului, mărind astfel bugetul local”. Aruncarea unui sac de gunoi costă „doar” 5.000 de lei. Poate fi adus de oriunde“, a transmis primarul Kisgyörgy Sándor prin intermediul Facebook, într-un text publicat în limba maghiară.

Incidentul de luni s-a repetat și joi, în satul vecin Calnic.

„Nu am mai dat amenzi atât de mari până acum. Dar văd că nu se poate altfel. Chiar acum am venit de pe teren și am mai găsit la fel și în satul aparținător comunei, Calnic. Oamenii nu se astâmpără până nu simt pe pielea lor consecințele. Am dat amenzi mai mici pentru cetățenii de la marginea comunei, pentru că știu că nu pot plăti amenzile mari. Nu e prima dată și nici ultima oară când dăm amenzi, dar mai mici decât atât nu mai putem da, de acum aceasta va fi amenda minimă pentru cei prinși asupra faptei“, a declarat joi primarul pentru Observatorul de Covasna - CovasnaMedia.ro.

De-a lungul timpului Primăria Valea Crișului a inițiat ample acțiuni de strângere a gunoaielor, cu ajutor venit din partea elevilor și cadrelor didactice, pompierilor voluntari din comună și autorităților locale.

Sursa foto: Facebook / Kisgyörgy Sándor

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.