ECOLOGIE 17 iunie 2013

Fructele și legumele cu cele mai multe pesticide

de Covasna Media | 918 vizualizări

Trei sferturi dintre vegetalele de pe piață românească sunt de import și nu toate sunt sănătoase. Pe lângă îngrășăminte, acestea sunt de multe ori tratate cu numeroase pesticide. Multe dintre aceste substanțe rămân pe plante și ne pot pune sănătatea în pericol.

Piersicile și caisele. Aceste fructe sunt stropite de mai multe ori la începutul primăverii împotriva dăunătorilor. Pe coaja lor, acoperită de un puf fîn, pot rămâne cu ușurință urme de pesticide. Dacă vreți să le consumați, spălați-le extrem de bine sau chiar curățați-le coajă. Ori alegeți nectarinele! Acestea au coaja lipsită de puf, ceea ce însemna că rețin mai puține pesticide.

Cireșele. Ele conțin de multe ori carbaril, un pesticid suspect a fi cancerigen. Acesta ar crește riscul apariției bolii Parkinson, dacă fructele sunt consumate de femeile însărcinate. În plus, după ce sunt culese, coaja lor subțire este adesea tratată cu spay-uri împotrivă viermilor. Înainte să le consumați țineți-le mult în apă!

La categoria fructe exotice puteți consuma liniștiți ananas. Coaja lui groasă nu reține chimicale.

Însă, dacă vreți să mâncați un măr de import, gândiți-va de două ori înainte. Atunci când nu sunt crescute în mod natural, acestea pot conține substanțe care pot determina dezechilibre hormonale. Imediat după recoltare este sunt tratate cu substanțe chimice pentru a preveni apariția petelor. Așadar, între un măr perfect verde și unul mic, de la țărani, cel din urmă va fi mereu mai gustos și mai sănătos.

Deși nu se cultivă la noi în țară, citricele sunt printre fructele preferate ale românilor. Fie că vorbim de portocale sau de grepfruit, ele sunt nelipsite din orice casă. Însă pentru a rezista mucegaiului sunt de multe ori tratate cu fungicide. Nu vă faceți însă griji! Coaja acestor fructe este destul de groasă, iar chimicalele nu ajung la pulpă.

Trecem mai departe și vorbim despre afine. Din fericire, în țara noastră acestea se găsesc din abundență și sunt culese din pădure. Așadar, consumați cu încredere orice tip de fructe de pădure!

Avem însă o bilă neagră pentru struguri. Cei din magazine sunt în general din import și conțin o cantitate mare de chimicale.Fiind fructe extrem de perisabile, pentru a rezista transportului și lungilor perioade în care stau pe rafturile magazinelor, sunt de multe ori tratați cu fungicide puternice. Alegeți-i pe cei crescuți în mod natural, atunci când este sezonul lor, adică toamna.

Mango este un alt fruct pe care îl găsim în supermarket pe tot parcursul anului. Vine din America de Sud, este cules crud și se coace chiar pe raftul magazinului. Are o coajă groasă care apără pulpa de insecticide. Același lucru este valabil și pentru avocado.

La capitolul legume, o plantă extrem de sensibilă la dăunători estețelina. Dacă aveți de ales între rădăcină și frunze, gândiți-vă că frunzele sunt stropite cu diferite insecticide și oricât de bine le-ați spăla, ele păstrează totuși o parte din aceste substanțe chimice.

Un conținut mai mic de pesticide îl au cartofii dulci. Asta pentru că ei au un sistem de apărare împotriva insectelor extrem de bun, de aceea sunt tratați mai puțin. Același lucru este valabil și pentruvarză. Înainte de a o consuma, este suficient să îi îndepărtați frunzele exterioare.

Stați, însă, departe de ardeiul gras! El înmagazinează o cantitate foarte mare de pesticide. La fel și salata verde sau spanacul.

Încercați să consumați atât fructe cât și legume proaspete din surse de încredere, pentru a beneficia de toți nutrienții. În plus, așteptați mereu sezonul fructelor și legumelor proaspete, pentru a fi siguri că acestea au cât mai puține chimicale. Pe lângă riscurile hormonale, o dietă bogată în alimente care conțin multe pesticide poate da probleme de dezvoltare, în special copiilor.

Cea mai bună metodă pentru a elimina pesticidele din vegetale este să le țineți în apă cu zeamă de lămâie.

Totuși, beneficiile unei diete bogate în fructe și legume proaspete depășesc riscurile expunerii la diferite pesticide. 

(digi24.ro)

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.