Construirea de case ecologice din baloţi de paie
Se lansează un curs teoretic şi practic
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară AgroSIC lansează începând cu data de 1 iunie un curs de construire de case din baloţi de paie. Înscrierile pentru cursul de teorie şi practică se fac până în data de 28 mai 2018.
Casele din baloţi de paie sau lut realizate cu materiale naturale de construcţie – piatră, lut, nisip, lemn și paie – şi care funcţionează pe principiul ecologic şi a economisirii energiei, stârnesc un interes din ce în ce mai mare în toată Transilvania.
În cadrul primei ediţii a Conferinţei de arhitectură durabilă din Ţinutul Secuiesc, ce a avut loc în 2012, la Consiliul Judeţean Covasna, s-a vorbit deja despre fezabilitatea caselor din pământ, proiectarea caselor din lut şi baloţi de paie, precum şi despre promovarea şi a punerii în evidenţă a importanţei construcţiilor din materiale ecologice, dar şi despre aplicarea pe o scară cât mai largă a principiului economisirii energiei.
În cadrul cursului lansat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară AgroSIC, toți cei interesați vor avea posibilitatea, în perioada 1-3 iunie, să se iniţieze în tainele construirii caselor ecologice, sub conducerea constructorului de case din baloţi de paie Németh János şi a arhitectului T. Kovács Áron.
Orbán Miklós, directorul asociaţiei AgroSIC a declarat: „Deşi nu se leagă în totalitate de sectorul agricol, am considerat totuşi că este importantă lansarea acestui curs. În judeţul Covasna sunt întrunite toate condițiile pentru aceasta. Aceasta metodă inovatoare, cu costuri rezonabile este utilă pentru noi toți şi dacă sectorul agricol poate contribui la aceasta, prin producerea materiilor prime, aceasta va însemna un câştig pentru toată lumea.”
Numărul locurilor la aceste curs este limitat. Cei interesaţi se pot înscrie la adresa de email agrosic2017@gmail.com sau la nr. de telefon 0374-965-488, zilnic, între orele 8 şi 16. Preţul cursului este de 200 RON (curs+prânz) sau 500 RON (curs+prânz+cazare). Cursul va avea loc la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna (Sfântu Gheorghe, str. Oltului, nr. 17).
Biroul de presă al Consiliului Judeţean Covasna