ECOLOGIE 11 iulie 2013

Amenzi în valoare de peste 650.000 de lei, în cadrul acţiunii „Scutul pădurii”

de Agerpres | 853 vizualizări

Poliţiştii covăsneni au aplicat în acest an 664 de sancţiuni contravenţionale pentru diverse abateri la regimul silvic, depistate în cursul acţiunii 'Scutul pădurii'.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, Iulia Grigoraş, în primele şase luni din acest an, lucrătorii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică au aplicat amenzi însumând 654.500 lei şi au confiscat peste 600 de metri cubi de lemn, în valoare de 990.000 de lei.

Conducerea IJP Covasna a precizat că în urma controalelor efectuate în domeniul silvic nu au fost descoperite defrişări pe suprafeţe extinse, iar situaţia de pe teren va fi monitorizată în continuare pentru a se preveni tăierile ilegale şi furturile de lemne.

Şi societatea civilă s-a implicat în protejarea pădurilor prin intermediul asociaţiilor EcoAssist din Bucureşti şi 'Alutus' din Sfântu Gheorghe care au organizat, luna trecută, o acţiune pe teren pentru depistarea tăierilor ilegale în zona Covasna-Comandău-Ghelinţa, în urma căreia s-au descoperit mai multe cioturi de copaci şi buşteni rezultaţi în urma exploatărilor. Voluntarii au întocmit un raport conţinând aproape 20 de pagini cu fotografii, informaţii şi coordonatele geografice ale terenurilor unde au fost găsite cioate de arbori, solicitând autorităţilor să verifice dacă tăierile aveau autorizaţie sau nu.

Acţiunea face parte dintr-un proiect mai amplu al Asociaţiei EcoAssist, intitulat 'Plantăm fapte bune în România', care îşi propune să salveze pădurile, prin stoparea tăierilor ilegale şi reîmpăduriri. De altfel, echipa „Plantăm fapte bune” a lansat anul trecut cu sprijinul ambasadelor Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii o aplicaţie online intitulată „Harta tăierilor de păduri”, unică în lume, unde orice persoană poate raporta tăierile de copaci utilizând imaginile satelitare Google Maps sau înregistrând coordonatele GPS şi fotografiile de la locul tăierii. Până în prezent pe această hartă, care poate fi accesată la adresa harta.plantamfaptebune.ro au fost înregistrate peste 1400 de raportări din mai multe judeţe, iar unele cazuri au ajuns în instanţă pentru că tăierile s-au dovedit a fi ilegale.

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.