Interviu din cadrul campaniei „Femei care fac diferența: 20 de portrete”

YOGAbi. Așa se numește „căsuța” Gabrielei Chirilă, instructor certificat de yoga din Sfântu Gheorghe. Această căsuță are ușa mereu deschisă pentru toți cei care sunt pregătiți să îi treacă pragul. Un zâmbet cald, o personalitate deschisă și plăcută, o forță și o energie uimitoare și primitoare te fac să revii la ea, din nou și din nou. Pentru că de fiecare dată este mai mult decât pregătită să îi ajute pe toți „oaspeții” care apelează la serviciile ei. După ce a călătorit mulți ani în lumea întreagă, pandemia de Covid-19 a întors-o în orașul ei natal, unde, spune ea, și-a găsit acel „scop în viață”, pe care mulți îl caută și poate nu-l găsesc niciodată. Face mult bine oamenilor din comunitate. Predă yoga atât în săli de sport din Sfântu Gheorghe, cât și la ore private. Organizează retreat-uri (n.r. perioade de retragere din rutina zilnică) și brunch-uri (n.r. duminici de relaxare cu yoga și hrană sănătoasă). Este căutată și solicitată de tot mai multe persoane, dovadă că yoga are multiple beneficii, în corp, minte și suflet. Puțin din marele-i caracter, în interviul următor:

Ai un model feminin care te inspiră? Cine este și ce calități are? 

Încă de mic copil am căutat modele, indiferent că erau feminine sau masculine. Am căutat, mai bine zis, valori în oameni. Până în ziua de azi, nu pot numi o persoană anume. Profesorul meu de yoga a folosit o comparație inspirată în ceea ce privește dobândirea de cunoștințe, oricare ar fi ele, nu doar legate de disciplina yoga: „e ca și cum ai păși într-o grădină plină de plante, ale căror tulpini au miriade de flori. Fiecare floare reprezintă câte un strop de informație. Culege câte o floare/informație care rezonează cu tine, cu valorile și adevărul tău. Creează un buchet care să-ți dirijeze viața”. 

Cred că exact acest lucru am făcut încă din fragedă copilărie în mod inconștient: unde am întâlnit caracteristici care mi-au plăcut în mod deosebit, fie de la părinți, profesori, scriitori, actori sau filozofi, speakeri motivaționali, din muzică sau cărți, artiști sau oameni simpli, le-am împrumutat, pe ici-colo le-am modificat și mai apoi mi le-am însușit. Și, din lipsa unui model „întreg”, am devenit propriul meu model, care se află în continuă evoluție. Buchetul se îmbogățește neîncetat. Nu sunt un produs finit și nu voi fi niciodată, dar cred cu tărie în ce spunea Oscar Wilde: „Fii tu însuţi, toate celelalte personalităţi sunt deja luate”.

Cum crezi că ar trebui să ne raportăm la timp, cel pe care multe femei îl consideră cel mai mare inamic? 

Foarte bună întrebare. Văd timpul ca pe un bătrân înțelept. Mă amuză cum specia umană înțelege timpul ca pe ceva liniar și cum l-am segmentat noi în secunde, minute și ore, apoi calendaristic în zile, săptămâni, luni, ani, ere. Deși știm cu toții ce repede zboară timpul alături de persoana iubită sau când „te uită Dumnezeu” făcând ceva ce adori și cât de greu se scurg secundele când ți-e dor de cineva sau detești ceea ce faci la job. Timpul îl folosesc în favoarea mea. Am făcut pace cu el. Mi-am impus că mie îmi aduce experiențe și înțelepciune. Mantra mea este „I’m only getting younger and wiser”, „devin în fiecare zi mai tânără și mai înțeleaptă”.

Și nu-i dau voie minții să gândească altcumva. 

Cum îți găseșți motivația zi de zi pentru a te implica și a duce la capăt toate proiectele pe care le coordonezi sau din care faci parte? 

Motivația este ca un fluture. Acum ți s-a așezat pe mânecă, în clipă următoare a zburat și l-ai scăpat din vedere. Nu mă pot baza pe motivație. Însă mă pot baza pe disciplină. Ea este cea care mă mișcă. Disciplina și „de ce-ul” din spatele ei. Când ți-ai descoperit menirea în viața aceasta, ai o responsabilitate pe care nu-ți permiți să o luftezi. Am chef, n-am chef, ce trebuie să fac aici e mai mare decât mine și nu ține cont de starea mea de spirit. Am tendința să mă arunc în multe proiecte, însă am învățat să am grijă de mine în primul rând. Când e prea mult, reduc din activități și prioritizez odihna. Pentru că, dacă eu nu funcționez în parametri optimi, nu pot ajuta mai departe acolo unde e nevoie. Și este nevoie!

Cum se împacă viața personală și viața profesională?

Ei, aici văd lucrurile ca pe un exercițiu continuu de echilibristică. Precum un acrobat care pășește cu grijă pe sfoara suspendată la circ, ținând strâns de bățul care-l ajută să se mențină la centru, la capetele căruia atârnă viața personală și cea profesională, în egală măsură de importante. Că te dezechilibrezi și mai cazi, e absolut firesc. Venim pe pământ să greșim, pentru că, în mare parte, doar așa ne învățăm lecțiile care ne ajută să evoluăm fizic, emoțional, mintal și spiritual. Faptul că o să cazi, e de așteptat. Cum te ridici, de câte ori și cât de repede, face diferența. Câteodată îmi iese, câteodată nu. Și e în regulă. Dar pentru ambele cazuri, mă ajută enorm de mult yoga, de ani de zile deja. Îmi reamintesc constant mie, dar și oamenilor mei dragi care pășesc pe saltea alături de mine: facem ce putem, cât putem, cu mintea, cunoștințele și abilitățile noastre din momentul respectiv, în situația respectivă. Și…respiră!

Închei aici cu vorbele spuse de Sir Edmund Hillary, primul om care a cucerit Everestul: „Nu cucerești muntele. Ci pe tine însuți”.