Vehiculele de transport marfă, obligate să aibă plăcuţe suplimentare
Începând cu data de 26 mai 2013 vehiculele de transport marfă cu masa maximă autorizată de peste 3,5 zone trebuie dotate cu plăcuţe care să specifice dimensiunile şi masele maxime autorizate ale fiecărui vehicul. Dotarea cu astfel de plăcuţe va fi coordonată de RAR.
Pentru vehiculele fără dispozitive cuplare remorcă/semiremorcă nu este necesară prezenţa la Registrul Auto Român, în timp ce pentru cele cu dispozitive cuplare se merge la RAR central sau la reprezentanţele din judeţ, pe bază de programare individuală.
După determinarea datelor ce vor fi inscripţionate pe plăcuţe, RAR le va transmite furnizorului de plăcuţe şi va elibera proprietarului vehiculului un document cu datele necesare pentru ridicarea plăcuţelor.
Dacă nu este necesară prezentarea vehiculului, se achită o taxă de 87,40 de lei la agenţia RAR. Pentru vehiculele la care este necesară prezentarea, tarifele sunt de 189,00 de lei pentru autovehicule şi 160,40 de lei pentru remorci şi semiremorci.
Află mai multe detalii pe site-ul Registrului Auto Român.