AUTO 11 iunie 2019

Peste 40 de mașini retro, în competiție la Târgu Secuiesc

de Daniela Luca | 1980 vizualizări

La eveniment sunt așteptați toți pasionații de bijuterii pe patru roți

Un număr de 45 de mașini clasice, de epocă, printre care și unele din județul Covasna, se vor alinia la startul celei de-a treia etape a Campionatului Național Klausenburg Retro Racing. Festivalul automobilistic va avea loc în zilele de 21 și 22 iunie, la Târgu Secuiesc.

Dacă până acum am fost obișnuiți doar să admirăm mașinile retro la paradele organizate cu diferite ocazii în județ, acum le vom putea vedea și în acțiune. Astfel, Târgu Secuiesc va găzdui a treia etapă a campionatului Klausenburg Retro Racing, iar startul festiv va fi dat vineri, 21 iunie, de la 18:30 în Piața Gábor Áron din centrul orașului.

Organizatorii spun că evenimentul este de neratat, cel puțin pentru că astfel de mașini care îți fură privirea nu pot fi văzute zilnic pe stradă.

E a treia oară când facem etapa la Târgu Secuiesc. Evenimentul l-am început la Cluj-Napoca în 2014, iar anul acesta am ajuns să avem un Campionat Național, iar etapa de la Târgu Secuiesc este etapa a treia a Campionatului. (…) În primul rând ce este foarte important e că oamenii nu văd zilnic asemenea mașini, chiar vor fi mașini foarte interesante, vechi și foarte puternice unele dintre ele. Un model care îmi vine în minte acum, un BMW M5 din '77 sau '78, foarte puternic. Deci sunt mașini care nu pot fi văzute zilnic pe stradă, adică nu ies proprietarii cu ele decât la asemenea evenimente. De asemenea, zic eu că merită să vină spectatorii pentru că poate au șansa să facă poză cu mașina, să intre într-o mașină de genul acesta, concurenții fiind deschiși în momentul în care nu sunt pe circuit. Mașinile vor sta expuse și atunci bineînțeles că unii dintre concurenți vor da și voie participanților să urce, să facă poze, să discute cu ei și să cunoască niște oameni pasionați până la urmă”, ne-a spus Horațiu Anghel, organizatorul evenimentului.

Acesta a precizat că au ales orașul Târgu Secuiesc nu doar pentru că este poziționat în centrul țării, dar și pentru că circuitul este „curat și aranjat, la standarde europene”.

Conform site-ului oficial, înființat în 2014, Klausenburg Retro Racing a debutat ca un eveniment privat dedicat proprietarilor de automobile a căror vechime depășește 25 de ani de la data fabricației. Anul acesta, a devenit un Campionat Național de sine stătător și va avea parte de 6 etape, toate urmând să aibă loc pe circuite sau pe trasee urbane în centrele orașelor Bacău, Satu Mare, Târgu Secuiesc, Timișoara, Dej și Ploiești.

Distribuie articolul:  
|

AUTO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.