AUTO 22 aprilie 2018

FOTO/VIDEO Parada „reginelor” retro pe șoselele din Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 2393 vizualizări

„Retroparada Primăverii” a adunat sute de admiratori ai cailor putere, dar nu numai, în parcarea hotelului Bodoc

Cele mai frumoase mașini clasice, de epocă din România sunt expuse duminică, 22 aprilie, începând cu ora 11:00, în parcarea hotelului Bodoc, în cadrul celei de-a treia ediții a „Retroparadei Primăverii”. 

Strălucitoare de-ți luau ochii în soarele amiezii, autoturismele și motocicletele expuse în centrul municipiului Sfântu Gheorghe au fost admirate îndelung, încă de la deschiderea Retroparadei, de sute de curioși.

Momentul cel mai așteptat al evenimentului a fost parada pe drumurile din reședința de județ, care anul acesta a pornit la ora 12:30 din parcarea hotelului Bodoc și s-a derulat pe străzile municipiului, până la gară și înapoi în centru.

Evenimentul se desfășoară duminică până la ora 17:00, astfel că cei care nu au ajuns încă în centrul municipiului, mai au timp să viziteze a treia ediție a „Retroparadei Primăverii”. 

Urmăriți în imaginile următoare debutul paradei, iar în galeria foto câteva imagini cu exemplarele expuse.

Distribuie articolul:  
|

AUTO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.