ACTUALITATE 14 noiembrie 2016

Ziua Sportului Paralimpic marcată şi de sportivii covăsneni

de Iulia Drăghici - Taraș | 861 vizualizări

Patru sportivi cu dizabilităţi din Sfântu Gheorghe au participat sâmbătă, 12 noiembrie, la evenimentul dedicat Zilei Sportului Paralimpic, desfăşurat la Complexul Olimpic „Sydney 2000” de la Izvorani.

La acţiune au luat parte în total peste 32 de persoane cu diferite tipuri de dizabilităţi din Galaţi, Ploieşti, Piteşti, Sfântu Gheorghe şi Bucureşti. Invitatul special al evenimentului a fost Alteța Sa Regală Principele Radu al României. Participanţii s-au întrecut la ateliere de lucru, organizate în paralel pe trei discipline sportive, respectiv tir cu arcul, tenis de câmp și tenis de masă.

Covăsnenii care au participat la Ziua Sportului Paralimpic au fost sportivul şi antrenorul Ciprian Anton, care a şi coordonat atelierul de tenis de câmp, dar şi Forro Gabor, Marius Mocanu şi Bacs Csaba, care au luat parte la concursurile de tenis de masă şi tir cu arcul.

„În opinia mea, ca și sportiv paralimpic de mai bine de zece ani, membru fondator și președinte al clubului sportiv „Show Time” din Sfântu Gheorghe și membru al lotului național de tenis în scaun rulant, consider că sportul este mijlocul ideal de integrare în societate al persoanelor cu diferite tipuri de dizabilităţi, oferind în același timp posibilitatea de a realiza o carieră sportivă. Sportul este cea mai bună modalitate de a dovedi că persoanele cu dizabilități sunt capabile să realizeze aceleași lucruri ca persoanele valide, dar într-o altă manieră, de multe ori mult mai interesantă prin caracterul ei inedit”, ne-a declarat Ciprian Anton.

Atelierele sportive

La atelierul de tir cu arcul, sportul care dezvoltă capacitatea de concentrare, îmbunătățește echilibrul mental și coordonarea, au participat 18 persoane cu diverse tipuri de dizabilităţi. Antrenori au fost Doru Dănileţ de la Clubul Sportiv Aktiv și Ghiorghi Filip, campion național și internațional la mai multe categorii de joc – paralimpic și valid.

Atelierul de tenis, coordonat de Ciprian Anton de la Clubul Sportiv „Show Time” din Sfântu Gheorghe, a avut 7 participanţi. „Tenisul este un sport care se impune prin frumusețea și spectaculozitatea sa. Mișcările sportivilor au grație și ritm, sunt armonioase și precise în ciuda marelui efort la care sunt supuși. Presupune perspicacitate, curaj, îndemânare, reflex, viteză, forță”, informează organizatorii evenimentului sportiv.

Atelierul de tenis de masă, coordonat de Florin Milciu de la Asociaţia OK Club Bucureşti, a avut 12 participanţi. „Tenisul de masă este un joc sportiv practicat la toate vârstele și pe toate meridianele, ușor și accesibil, care presupune o mare viteză de reacție și de execuție, rezistență psihică și o bună pregătire fizică a celor care vor să se perfecționeze”, arată organizatorii Zilei Sportului Paralimpic.

Scopul evenimentului: popularizarea sportului în rândul persoanelor cu dizabilităţi

Potrivit lui Ciprian Anton, scopul evenimentului a fost acela de a face cunoscute aceste ramuri sportive paralimpice și de a atrage către aceste activități cât mai multe persoane cu handicap. „Intenționăm ca o dată la trei luni să repetăm această experiență prin organizarea mai multor evenimente demonstrative în mai multe orașe mari din țară și să ne facem cunoscute rezultatele sportive obținute atât pe plan național, dar și internațional, totodată să mărim numărul sportivilor paralimpici la noi în țară prin înființarea de noi cluburi și asociații sportive de profil”, ne-a explicat acesta.

Sportivul şi antrenorul covăsnean ne-a mai precizat că următorul eveniment ar putea avea loc în luna martie a anului viitor, dar şi că acest tip de activitate ar mai putea fi organizat la Iaşi, Braşov şi poate chiar şi la noua arenă din Sfântu Gheorghe. Tot Ciprian Anton ne-a mai spus de asemenea că în luna mai 2017 va lua parte din nou la maratonul de înot de 24 de ore, organizat la Braşov, unde 6 persoane cu dizabilităţi vor face echipă cu 6 persoane fără dizabilităţi.

 Ziua Sportului Paralimpic (2)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.