Ziua Păsărilor și a Arborilor sărbătorită de Asociația Vadon
Ziua Păsărilor și a Arborilor este celebrată anual pe 10 Mai conform Calendarului Ecologic publicat de către Ministerul Mediului. Această zi de sărbătoare a luat naștere cu scopuri educative, în vederea conștientizării legăturilor strânse între păsări și arbori, implicit ocrotirea păsărilor și conservarea habitatelor. Ziua este marcată cu organizarea de către instituții, ONG-uri, școli dar și grădinițe a unor activități direct legate de această temă, cum ar fi plimbări în natură, plantare de arbori, montarea unor adăposturi pentru păsări etc., toate având ca scop aducerea tineretului mai aproape de natură.
În ziua de 8 mai, Asociația Vadon în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai și cu sprijinul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, a organizat diferite programe dedicate Zilei Păsărilor și a Arborilor, activitățile derulându-se în cadrul Expoziției Cinegetice din Sfântu Gheorghe, dar și în Parcul Elisabeta din centrul oraşului.
Studenții Facultății de Știința și Ingineria Mediului, Bedőházi Róbert, Fekete Mónika și Szabó Norbert au ținut seminarul cu titlul „Păsările și Arborii din Parcul Elisabeta” pentru elevii claselor a IV-a din Școala Váradi József din Sfântu Gheorghe. După scurtul istoric al parcului, au prezentat speciile principale de arbori și arbuști existente, lacul, vegetația bogată a grădinii de stâncă și speciile de păsări observate în Parcul Elisabeta însoțită de sunetele acestora. În final toți participanții au ieșit la o plimbare în parc, unde au identificat împreună speciile de arbori și arbuști, precum și câteva specii de păsări.
Seara a avut loc vernisajul expoziției de fotografie dedicată Zilei Păsărilor și a Arborilor, cuprinzând 30 de fotografii cu tot atâtea specii, prezentând păsările în diferite ipostaze.
Gazda expoziției a fost Demeter János, directorul executiv al Asociației Vadon. Inaugurarea expoziției a fost făcută de Kovács László Attila, vicepreședinte al Asociației Mondiale a Artiștilor Fotografi Maghiari, care a prezentat selecția din pozele fotografilor amatori Dr. Szmolka István, Szmolka Péter și Babos Attila, membrii clubului foto Camera Club Siculorum din Sfântu Gheorghe. Din mărturia fotografilor a reieșit faptul că una dintre temele lor preferate din gama largă a fotografierii de natură este cea a păsărilor.
Expoziția poate fi vizitată până în data de 18 iunie 2015 la Casa Bene.
În încheiere, Tóth Piró, inginer de mediu, a prezentat o proiecție de fotografii intitulată „Culorile Marocului” despre speciile de plante și animale respectiv despre cultura specifică acestei zone întâlnită în decursul călătoriei sale în perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015. Totodată, invitata a pus accent și pe prezentarea speciilor de păsări pe care le-a observat în decursul timpului petrecut în Maroc.
Ideea acestei zile de sărbătoare este că oriunde trăim și oriunde sărbătorim pe mapamond, ocrotirea păsărilor și a arborilor este la fel de importantă.
Tőke Gabriella, inspector de specialitate, Asociația Vadon